Parcuri Nationale din Europa: Slovenia si Slovacia


Lucruri numai bine de stiut despre Parcul Național Triglav (Slovenia), Rezervația Zelenci (Slovenia) și Slovensky Raj (Slovacia) - cum ajungem acolo, unde dormim și mai ales ce putem face, ce avem de vizitat și ce nu trebuie ratat nicidecum.


SLOVENIA

Triglav National Park (Triglavski Narodni Park)


Triglav este singurul Parc Naţional al Sloveniei şi îşi ia numele de la cel mai înalt vârf montan al său. Este unul dintre cele mai vechi parcuri europene declarat astfel încă din 1924, ocupă un total de aproape 900 km pătraţi. Parcul deschide latura estică a Alpilor Iulieni şi marchează începutul grandios al dolomiţilor. Peisajele oscilează între păşuni şi munţi acoperiţi de vegetaţie până la stâncăria tăioasă atât de caracteristică structurilor de dolomiţi. Un spectacol vizual de anvergură pentru turistul pasionat de natură. 


Acces 

Parcul Naţional Triglav este situat în partea Nord - Vestică a Sloveniei spre graniţa cu Italia. Distanţă 800 km din Timişoara până în Bled, primul punct major de interes turistic situat chiar la intrarea în Parcul Naţional.




Cazare

Având în vedere faptul că Slovenia este excelent pusă la punct sub aspect Turistic, cazare se poate găsi de la baza muntelui până în inima şi chiar vârful muntelui. Eu am să recomand mai jos câteva variante de cazare testate, cu avantajele şi informaţiile de rigoare. 

Cazare
Locaţie
Preţ
(2 pers / noapte)
Plusuri
Minusuri
Ce poţi face aici?

Pe malul sud vestic al lacului Bohinj

25 €
Locaţia excelentă
Terasă, restaurant - preţuri decente
Locul de campat este puţin incomod (rădăcini, pietre)
Traseu 7 lakes valley
Cascada Savica
Bohinjsko Jezero
Cicloturism

Pe malul lacului Bled, în stațiune

30 €
Singurul camping din Bled
In centrul staţiunii
Preţul mai mare
Nu are spaţii amenajate pentru mâncare
Lacul, insula, castelul Bled
Cheile Vintgar
Cicloturism

La intrarea in localitatea Dovje

19 €
Cel mai ok camping din Slovenia
La poalele Triglavului
Brutărie in camping
Amenajat foarte frumos
None
Trasee: 
Kepa, Golica, Triglav
Cicloturism

Sub vârful Triglav la  altitudinea de 2515 m

46 €
Best option pentru traseul spre Vârf
Cazare, masă
Preţurile sunt mai piperate (dar absolut normal pt 2500m)
Nu are apă caldă
Trasee în PN Triglav

În localitatea Bovec (V de parc)

20 €
La poalele muntilor, aproape de Soca Valley
Free charging
Uşor gălăgios
Trasee:
Triglav (Mangart), Kanin
Cicloturism
Traseu Soca Valley
Kayaking

În localitatea Gabrje pe malul Soca

16 €
Foarte ieftin
Terasa cu mâncare
Spaţiu enorm
Pe malul râului
Uşor gălăgios
Amenajarea nu este spectaculoasă
Cheile Tolmin
Cascada Kozjak
Cicloturism


Atracţii turistice


Activităţi turistice

De la văi glaciare, la râuri de smarald, ape turquoise, muchii stâncoase şi pajişti alpine Parcul Naţional Triglav oferă o vastă paletă de atracţii şi activităţi turistice.
  • Drumeţie, escaladă, cicloturism, MTB, echitaţie, sporturi acvatice, kayaking, relaxare, şi aproape tot la ce te-ai putea gândi.
  • Triglavul este genul de Parc Naţional care reuşeşte să mulţumească orice fel de turist, fie el de cabană, sportiv, aventuros sau de familie. 
  • Aici am văzut cei mai mulţi biciclişti, probabil şi pentru că şoferii sunt deosebit de disciplinaţi în trafic, traseele sunt excelente iar zona este toată un deliciu.
  • Ai variante de hiking, trekking, scrambling, rock climbing şi via ferrata pentru orice nivel de abordare.





Zelenci Reservation 

Acces

Situată în Nord-Vestul Sloveniei, la Rezervaţia Zelenci se poate ajunge foarte uşor chiar de la drumul principal ce se desparte de autostrada A2 care vine din Ljubljana apoi trece prin Jesenice, Kralinjska Gora şi merge spre Italia. Rezervaţia are intrarea gratuită şi este o adevărată splendoare pentru o zi însorită fie ea de vară, toamnă, primăvară sau iarnă! 



La o distanţă de o ţară şi 20 de km, în Italia puteţi face o scurtă baie în Lago del Pedril, un lac de o culoare verde crom cu o mică insuliţă cu un pâlc de copăcei. Lacul este rece ca gheaţa dar în zilele călduroase de vară este râvnit de-o potrivă de italieni şi turişti!

Deasemenea mai sunt două lacuri tot în Italia care aş zice că merită văzute Laghi di Fusione - noi le-am admirat de sus din traseul spre Mangart şi garantăm că sunt frumoase! Probabil şi de jos spectacolul nu este mai puţin impresionant având în vedere masivul muntos care se înalţă în faţa acestora.

Cazare

Testată şi recomandată cea mai bună variantă de cazare este cea din localitatea Dovje, Camping Kamne. Excelente condiţii, personalul vorbeşte 6 limbi de circulaţie internaţională, amenajarea este deosebit de cozy iar toate astea cu un preţ decent şi un view de milioane.

Activităţi turistice

Plimbări, fotografie, trasee spre PN Triglav, cicloturism. Click aici pentru mai multe informatii.




SLOVACIA

Slovak Paradise National Park (Národný - Slovenský Raj)

Unul dintre nestematele Slovaciei, Slovensky Raj este într-adevăr un mic colț de rai din munții Tatra ăi mici. Parcul este excelent amenajată turistic și reușește să impresioneze de la mic la mare toți cei ce-i trec hotarele. 

Acces

Slovacia stă binișor la capitolul infrastructură, iar parcul este destul de ok semnalizat. Pentru a ajunge în inima parcului cel mai favorabil este să ajungeți în Poprad iar de acolo spre Hrabusice unde este campingul Podlesok și punctul de start în majoritatea dacă nu toate traseele din parc. 




Cazare

Există și diverse hoteluri în localități (undeva în jur de 10 - 30 € / noapte) dar cea mai relevantă variantă de cazare este la Autocamping Podlesok. Cazarea aici este extrem de ieftină pentru cort, te ajunge cam la 8 euro / noapte (cort, masina, 2 oameni) iar dacă treaba cu cortul nu îți surâde există căsuțe și chiar căbănuțe pe care le poți închiria de la aprox 10 € / noapte / pers.

Aici, în zona campingului se găsește și un mic magazin, diverse terase cu restaurante, tot de aici se pot închiria și biciclete și chiar în camping există și punct de informare turistică. Totul este excelent gândit și bine pus la punct.


Atracții turistice

Parcul se mândrește cu peste 300 km de trasee turistice marcate, poate cel mai notoriu dintre ele este Sucha Bela și apoi pe urmele sale Prielom Hornadu, două trasee încântătoare ce îți pun ușor la încercare curajul purtându-te pe scări, podețe de lemn, trasee pe cablu și te răsplătesc cu cascade minunate, cu pereți spectaculoși de calcar, cu peșteri și peisaje de poveste.

Mănăstirea Carthusiană și fortificația vecină aduc un petec de istorie încă vie în chiar inima parcului. Iar dacă e de pescuit, relaxare și sedentarisme, lacul Dedinky s-ar putea să vă placă.


Activităţi turistice

Hiking, traseele sunt pentru absolut toate categoriile de turiști, echitație, MTB, pescuit, speologie, cross-country ski, escaladă, ice climbing, plimbări cu barca, camping sau splashing fun la aqua-park.




Parcuri Nationale din Europa: Slovenia si Slovacia Reviewed by Karina on luni, ianuarie 26, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.