Descopera Maramuresul la Pas: Maiestria Lemnului, Mestesugurile si ... Horinca




Printre picături de rouă, dimineața ne sădește în suflet cu îndrăzneală vestea unei zile reușite. Azi ne simțim mai copii ca de obicei căci pornim întro aventură a descoperirii miezului cultural al Maramureșului din zona Mara - Cosău - Creasta Cocoșului.




Maramureșul în Zori


Programul e încărcat pe atât cât trebuie iar entuziasmul și voia bună își intră în rol de cum ieșim din camere căci ne așteaptă pe nemâncate Povestea Fânului chiar înainte de răsărit.



Ne dezmeticim cu  o scurtă plimbare pe dealurile de deasupra Brebului unde aflăm despre secretele căpițelor, despre obiceiurile din jurul culesului de fân și despre ciclicitatea translucidă a vieții de la poalele munților.



Odată cu ieșirea plănuiam un prilej excelent de a surprinde niște cadre de răsărit însă nu avem noroc. Norii, cred că și ei s-au adunat curioși să audă ce ne povestește Edit de la EcoMaramureș, și pe bună dreptate căci și noi ne-am adunat cu ochi mari și urechi ciulite în jurul ei.


De aici de sus totul pare încă neclintit.




Horinca Noastră Cea De Toate Zilele



Coborâm încet spre microbusul care ne așteaptă la șosea pentru a ne duce înapoi la Mărioara. Șofer: Viorel, soțul Mărioarei - un personaj. Mâncăm și urmează a doua lecție. Asta-i mai zurlie căci ne ia în primire tot Viorel și ne povestește la gura cazanului cum se face 'apa sfințită'. Și-apoi facem și un pic de etimologie: aici oamenii îi spun horincă pentru că după ce bei începi a horii. Înțelegem că nu-i de glumă cu horinca și musai să nu te prindă iarna fără ea.

Mai pe seară asistăm și la cântărirea gradelor horincii care trebuie să fie între 50 și 52 iar experții ghicesc asta după mărgelele pe care le lasă (musai să fi connoisseur aici). Noi ne mulțumim cu degustatul, au făcut treabă bună - cel mai bun fresh de prune pe care l-am băut vreo dată.






La Pas Printre Porți de Lemn și Biserici Împovărate de Ani


Nu îți poate zbura gândul la Maramureș fără a socoti și principalele embleme ale culturii locale: porțile maramureșene și bisericile de lemn. 



Curios este faptul că deopotrivă bisericile și porțile sunt încărcate de simboluri pre-creștine populare ce încă mai dăinuie în sculpturile vechi și noi în ciuda faptului pe alocuri și-au pierdut simbolistica originală din mințile oamenilor.



Îmi aduc aminte din facultate când studiam antropologia că am răscolit printre aceste simboluri și mă simt mândră să le recunosc și să le deduc pe unele. Alături de simboluri solare ce vin dintrun străvechi strat al începuturilor agricole mai găsim simboluri ca funia, axis mundi, șarpele ca protector al casei și consacrate geometrii care reprezintă masculinul și femininul, creația și fertilitatea. E minunat că încă răzbesc aceste rădăcini pure ale poporului de pe aceste meleaguri.



Bisericile de lemn ridicate între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea mai rămân și astăzi martore ale statorniciei credinței poporului românesc în fața evoluției timpului.





Înauntrul lor un aer solemn încărcat de ... modestie. Ceva cât se poate de departe de ce a ajuns acum biserica modernă a oamenilor fără caracter. Găsești aici lista bisericilor de lemn din zona Mara - Cosău - Creasta Cocoșului.




E dimineață și lumina încă se arată perfectă pentru macro-uri și un strop de cadre cu detalii.






Maramureșul Călare



Am fost oaspeți de onoare și la Casa Pașcu - o minunăție de centru de echitație, cazare și restaurant. După binevenitul tur al casei ne-am împrăștiat care mai de care la mângâiat cai, relaxat, povestit și călărit. 



Dar cum ne-am răsfirat așa ne-am și adunat când am fost serviți cu ditamai platoul de bucate alese. Asta nu era în program dar cum spuneam, aici s-a născut ospitalitatea. 

Dacă tot ne-au oferit oportunitatea am și urcat pe unul dintre căluți pentru o mică plimbare. Locul e idilic și nu pot să nu mă gândesc la un mic concediu cu program de călărie. Numai ca să știți, au la dispoziție și un mic jacuzzi în aer liber și o saună uscată - aham, e deja pe TO DO list.

Să nu mai spun că aici bidivii sunt care mai de care mai frumoși, mai țanțoși și mai aranjați. Oamenii aceștia chiar au pus pe roate un centru de echitație din pură pasiune și asta se vede de la o poștă!






Universul Meșteșugarilor


Eco Maramureș a făcut o treabă excelentă în ceea ce privește zona de meșteșuguri. Și anume, a bătut la porțile oamenilor despre care se știa că sunt peste putință de iscusiți, i-a luat de mânuță și i-a învățat cum anume să își promoveze aceste daruri și totodată să le transmită generațiilor următoare.



Așa au apărut în zonă fel de fel de meșteșugari afiliați, dornici să primească priviri curioase, întrebări și vizite ale turiștilor interesați. Uită-te după siglele meșteșugărești de pe casele oamenilor și îndrăznește să le treci pragul. Găsești aici informații despre ei.

Cât despre noi, am avut prilejul să învățăm câte ceva de la acești meșteri.



Am asistat la producerea live în doi timpi și trei mișcări a celebrelor clopuri maramureșene. E drept că acum domnul Vasile Borodi făcea clopurile cu ajutorul mașinii de cusut dar chiar și așa, cu o îndemânare ce îi ascunde cu mult vârsta.



Și apropos de vârstă, frumusețea nu are nicio legătură cu ridurile ci mai degrabă vine din adâncul unui suflet vibrant și o minte veșnic tânără. L-am cunoscut pe domnul Opriș care ne-a încântat nu cu unul, ci cu o sumedenie de lucruri: mai întâi i-am admirat vestigiile încărcate de ani: piua, vâltoarea, batoza și moara. Acum că am înțeles cum funcționează piua pot aprofunda sensul expresiei 'a bate apa-n piuă'. Hah!



Mai apoi, tot la familia Opriș am rămas cu gurile căscate la minunata poartă maramureșană dătătoare de horincă. Da, oameni buni, ce a făcut, ce nu a făcut, dar omul e inteligent. S-a prins că e risipă de timp să tot dea iama în casă după horincă așa că, why not, a încropit o instalație ingenioasă tocmai în poartă să îl scutească de drum.



Și unde am crezut că s-a încheiat cu uimirea am aflat că domnul Opriș ar ști să și cânte ... și-apoi și el s-a lăsat convins ușor. Ce a ieșit a fost excelent căci noi ne-am astupat de râs la versurile de 'stand-up' ale bătrânului și nu a fost deloc greu să prindem drag de om.



Cam asta a fost experiența noastră culturală întro singură zi în Maramureș. Seara după o cină copioasă ne pregătim încet-încet de somn. Mâine e ultima zi aici și avem și drum lung spre casă.





Plimbare Prin Grădinile Maramureșenilor


Pentru a îndulci un strop despărțirea, în ultima jumătate de zi ne mai dezmierdăm cu o plimbare pe potecile ascunse ale Brebului colindând tiptil prin grădinile oamenilor în compania unui ghid local.

Aici, pare-se că nu-i deloc anormal să faci astfel de plimbări, din contră, oamenii te îmbie care mai de care cu povești, meșteșuguri sau zâmbete curioase. Aici toți sunt ca o mare familie: acolo stă cutare, acolo sunt austriecii, acolo englezii, acolo olandezii... și ziceam că Banatul e multicultural.



Da, aparent sunt destui străini care au prins atâta drag de Maramureșul ăsta de și-au luat catrafusele și pur și simplu au rămas pe plaiurile mioritice. Asta este și cazul ex-paparazzi-ului cu apetit regal Duncan, care a pus bazele la The Village Hotel.



Mai mult, un alt cuplu, olandezi de data asta non-paparazzi Matthijs și Eveline au deschis Babou Camping. Un camping pe care doar l-am vizitat însă îl recomand cu toată căldura și aștept vreme mai prietenoasă pentru a ne putea întoarce acolo.




Găzdoaia noastră a fost, de-acum, tot menționata Mărioara. Am nimerit să dormim în casa veche despre care pot să spun că are o personalitate aparte. Miroase a istorie și scârțâie din toate încheieturile și asta este minunat căci experiența e cu atât mai bogată.




În zonă sunt multe proiecte în curs de desfășurare, care cel mai cu seamă vor ajunge rapid în rândul preferințelor turiștilor căci așa cum spuneam și în primul articol, lucrurile aici sunt făcute cu cap și suflet.






Bucăți Maramureșene Alese


Am lăsat asta pentru final să vă fie pofta proaspătă! Când vine vorba de mâncare Maramureșul e la loc fruntaș și având în vedere că am încercat mai multe restaurante pot să spun că o mâncare bună nu e o simplă coincidență aici, ci mai degrabă o trăsătură a locului.



În topul preferințelor este Hanul lui Cobâlă care a venit la pachet cu un design nemaipomenit, o locație ruptă din Rai, un personal jos pălăria și o mâncare de lins pe degete. Deși am pornit de ceva vreme pe drumul vegetarienilor încă mai consumăm ocazional pește iar păstrăvul este preferatul nostru. Am optat și aici pentru păstrăv și vă recomand cu încredere să îl încercați. The omniomniom mood has spoken!



Hanul este o afacere de familie care a luat naștere cu multă trudă și timp iar asta se vede în oricare colțișor.



Și Mărioara este o gospodină excelentă - când ne întoarcem probabil că luăm ciorbă de fasole și la pachet (pentru o săptămână). Avantajul aici ca e și loc de mâncat, de dormit, de închiriat biciclete...tot ce vrei. 

Am mai fost răsfățați cu bucate alese și la pensiunile Lucia și Maramu. Mâncare bună, gazde ospitaliere ... e de înțeles. 

 Mai multe opțiuni de cazare și masă aici


...


Astea fiind zise, încă o dată, suntem foarte recunoscători pentru experiența de aici care ne-a sădit în suflet multă dragoste pentru Maramureșul acesta frumos.

Vă îndemn cu drag la plimbare, pedalare, degustare, călărie, relaxare, ski, escaladă sau ce o mai fi în zona asta de poveste și nu ezitați să țineți la înemână www.ecomaramures.com pentru informații proaspete și locuri noi.









Descopera Maramuresul la Pas: Maiestria Lemnului, Mestesugurile si ... Horinca Reviewed by Karina Isar on vineri, octombrie 27, 2017 Rating: 5

2 comentarii:

  1. Cât de frumos e Maramureșul! 😇Mă chinui de câțiva ani buni să ajung să-l văd și tot n-am reușit! Apropo, fotografiile-s bestiale! 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela, sper din tot suletul să ajungi cât mai repede, este frumos și este de descoperit pe propria piele. :)

      Ștergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.