Traseu Pietrosul Rodnei - Maramures


Povestea traseului spre cel mai înalt vârf al Munţilor Rodnei şi totodată al Carpaţilor Orientali, Vârful Pietrosul Rodnei - 2303 m. Un traseu pitoresc cu o vedere impresionantă şi un lac ce întruchipează (cu puţină imaginaţie) conturul României. Punem rucsacii în spate, bocancii în picioare şi îi dăm la drum?

maramures-rodnei-pietrosu



Cum ajungem acolo?





Din Timişoara până în Maramureş sunt cam 500 de km de drum lung şi anevoios, care din păcate fără autostradă (exceptând virgula aia de 34 km între Arad şi Timişoara) sunt realizabili în mai bine de 8 ore. Oribil zic eu... pentru că îţi mănâncă aproape o zi şi dacă mai pui şi oboseala nu e combo bun.


Pentru a ajunge la traseu, de pe drumul principal care duce spre localitatea Șesuri, facem dreapta pe lângă spital, depăşim Camping Borşa, continuăm încă 2 km pe şoseaua îngustă şi apoi intrăm 2 km pe un drum de piatră care este în condiţii destul de bune, practicabil în mare măsură pentru orice maşină. De aici deja suntem pe marcaj Bandă Albastră dar suplimentar puteţi urmări şi indicatoarele spre Schit. Urmează o intersecţie de trei drumuri şi o mică parcare de 4 - 5 maşini. Aici se lasă maşina cu menţiunea că s-ar mai putea urca un pic cu o maşină de teren însă recomandarea mea este să nu poluezi totul doar pentru că îţi este lene să urci pe jos. Muntele nu este pentru toţi!

maramures-rodnei-pietrosu

Revenind la intersecţie, cum venim de pe drum, la dreapta este traseul spre Schit, la stânga nimic, iar noi continuăm pe Bandă Albastră înainte pentru a ajunge la Pietrosul Rodnei. 


Unde dormim?


Sigur că există multicele pensiuni aici însă eu am să vă povestesc un pic despre Borşa Turism Camping căci aici am stat noi. Acest mic locşor de odihnă este pus pe picioare în întregime de un cuplu simpatic format din Kris (un belgian care s-a îndrăgostit de România) şi Lenuţa o doamnă tare simpatică şi hotărâtă.

Deci, ce avem noi aici?

  • Ar fi aşa, pentru cei ce se simt mai bine între patru pereţi decât cu o pânză deasupra capului există 12 locuri de cazare: şase în căsuţe şi încă şase în pensiune (50-80 lei / pers). 
  • Loc de campat cu rulota, probabil pentru undeva până în 10 rulote
  • Loc de campat cu cortul - maxim 30 - 40 de corturi. Ca şi preţ, pentru două persoane, o noapte la cort (sau cu rulota) costă 35 de lei.


Facilităli:
  • 4 toalete, 3 duşuri cu apă caldă, 2 chiuvete, wi-fi, curent (gratis), terasă acoperită, grătar
  • posibilitate de a comanda mâncare. 
  • posibilitatea de a comanda de băut (apa de la robinet este de munte!!!), cafea, ceai, bere, pălincă.
  • acces la maşină de spălat / uscat rufe.
  • excursii organizate cu Mocăniţa sau drumeţii.

camping-borsa-maramures


Ce mâncăm?


Dacă alegeţi să dormiţi în Borşa Turism Camping aveţi două, chiar trei variante pentru a vă decide. Prima ar fi să veniţi cu mâncarea de acasă, iar aici completez cu informaţia utilă că în camping aveţi la dispoziţie un frigider comun şi o terasă acoperită, cu băncuţe şi mese. Varianta doi ar fi să vă faceţi cumpărăturile local, la unul dintre supermarket-urile din Borşa şi să vă folosiţi de grătarul instalat pe terasă (cereţi lemne de la gazde). Iar varianta a treia, cei de la pensiune oferă mic dejun şi cină însă ca nota bene, trebuie anunţate un pic înainte întrucât treaba aici funcţionează agro-turistic şi nu în regim de fast-food.

Traseul şi povestea

Traseul porneşte foarte frumos dintr-o zonă atât de liniştită şi organizată care mai gata intră puternic în contrast cu ce Maramureş am văzut până acum. Pornim urcarea destul de lejeră pe un drum forestier şi avem aproape în permanenţă, impunător în faţa noastră Pietrosul Rodnei. Maaare vârf, mare caracter!

maramures-rodnei-pietrosu

Ziua este perfectă, cu cer senin şi temperaturi bunicele pentru un 1 Iunie pe cinste! Urcăm şi povestim căci toţi suntem mai mult decât încântaţi de întâlnirea cu muntele. Echipa de start era formată din noi plus Norian şi Rosana dar mai urma să ne întâlnim mai târziu cu Doi Turişti (Ștef și Andreea) şi Andrei, un prieten de al lor.

maramures-rodnei-pietrosu

Nu a durat prea mult această încântare a noastră că am şi dat peste Prostia Omenească Part I: un moş cu o pisi cu ATV-ul şi pantofii lor lăcuiţi, urcau şi ei să ridice nişte praf şi să bâzâie cu mizeria aia în Parcul Naţional.  Păi da, doar nu era sa urce pe jos!!! 

Nici nu am terminat bine de boscorodit, că a urmat Prostia Omenească Part II: de data asta, o ceata de cocalari cu Jeep-uri pline ochi, cu şmecheri în picioare şi fetişcane cu ţigara în bot, cu muzică şi atitudine, care evident că nu a durat mult până să şi lase în urma lor fel de fel de mizerii. De ce există oameni din ăştia??? De aia s-au inventat Mall-uri ca ei să rămână acolo! Faceţi mall la Borşa, oameni buni!


Mă întorc la traseu ca să nu mă enervez din nou. De  unde am lăsat maşina, până la prima haltă, Staţia Meteo am urcat preţ de aproximativ 2 ore şi ceva, 4,5 km şi 800 m diferenţă de nivel.

maramures-rodnei-pietrosu-meteo

Aici am făcut un popas mai mare de peste o oră pentru a-i aştepta pe Ştef, Andreea şi Andrei - care veneau dinspre Baia Mare. Între timp am dat de un pisoi tare jucăuş şi absolut dezmierdat la maxim. This calls for a photo shooting!



La acest moment, norii începeau deja să se strângă uşor uşor pe  deasupra vârfului şi ne rămânea doar să sperăm că nu avem surprize neplăcute. 


maramures-rodnei-pietrosu

A venit şi restul echipajului şi am pornit voioşi în zig-zag spre vârf! De aici traseul începe să fie frumos în toate cele.

maramures-rodnei-pietrosu-lacul-iezer

În sfârşit ajungem şi la Lacul Iezer - cel în forma României, aproape. Zic aproape pentru că are şi o părticică de Serbia în Sud-Vest dar cu puţină imaginaţie, zic că merge!

maramures-rodnei-pietrosu-lacul-iezer

Cu cât urcăm mai departe, cu atât mai fain este şi lacul, şi traseul!

maramures-rodnei-pietrosu-lacul-iezer

Aceasta este singura parte din traseu care este un pic mai pieptişă dar absolut nimic tehnic sau care să ridice probleme iar zăpada aproape se topise de tot.

maramures-rodnei-pietrosu

Hop - hop, pas cu pas am ajuns în această creastă chiar înainte de a începe ultima bucăţică de urcare spre vârf. Foarte frumoasă panorama de aici!

maramures-rodnei-pietrosu

Am ajuns şi pe vârf după un traseu cu multe pauze de aproximativ 6 ore, însă traseul în sine se poate face real în cam 4 ore pe urcare şi alte 3 pe coborâre.


maramures-rodnei-pietrosu maramures-rodnei-pietrosu


Pe final, aş vrea să spun că tura spre Pietrosul Rodnei este una destul de accesibilă, şi cum am menţionat mai sus, este o tura de o zi, însă eu aş recomanda mai degrabă o tură de două poate trei zile prin munţi, sau măcar o noapte la altitudine căci pot doar să îmi imaginez ce frumos poate să fie să prinzi un apus şi un răsărit aici. Oricum, una peste alta mă bucur nespus că în sfârşit am reuşit să ajung aici şi să fac traseul acesta, de mult vizat.

maramures-rodnei-pietrosu-iezer

maramures-rodnei-pietrosu



Traseu

  • Timp: 9 h dus-întors ( aprox 7 h de traseu efectiv)
  • Distanță: 15 km
  • Diferență de nivel: +/- 1400 m
  • Marcaj: Bandă Albastră




Cam acesta a fost highlightul excursiei noastre de patru zile cu soare în Maramureş, dintre care, una pe drum, una de încălzire pe Creasta Cocoşului, una de munte pe Pietrosul Rodnei şi una de turism cultural la Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel şi evident, o plimbare cu Mocăniţa!


maramures-rodnei-borsa

maramures-rodnei-pietrosu


maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu

maramures-rodnei-pietrosu


Traseu Pietrosul Rodnei - Maramures Reviewed by Karina on luni, iunie 22, 2015 Rating: 5

10 comentarii:

  1. Avem o tara superba. Felicitari pentru ca faceti aceasta promovare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, aşa este, ţara este frumoasă şi încă nu suficient exploatată din acest punct de vedere. :)

      Ștergere
    2. Ce sa mai exploatam cand padurile noastre sunt puse la pamant?????

      Ștergere
  2. Buna ziua, am auzit ca sunt multe defrisari acum in drumul spre Pietrosu, aveti informatii despre aasta? As vrea sa fac o drumetie de o zi de la Borsa la Pietrosu si intors, in luna august, cu niste prieteni, si nu as vrea sa vad peisaje dezolante din cauza defrisarilor... Va multumesc si multumesc de articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,

      Ce e drept noi am fost acum doi ani dar ma indoiesc ca au taiat chiar asa la greu in loc vizibil. Pot doar sa sper ca nu. Traseul este oricum frumos si merita facut. :)
      Cu drag si sper sa va fie de folos!

      Zile cu soare,
      Karina

      Ștergere
  3. Salut. Este vreo cabana pe munte, unde poti campa, si sa cobori a doua zi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, din cate stiu este doar cabana Meteo de acolo dar sunt destul de sigura ca nu are si astfel de facilitati. Se poate, totusi, sta cu cortul dar, din nou, nimic amenajat. Cazari sunt in Borsa o multime iar traseul este mai mult decat practicabil intro zi.

      Ștergere
    2. Nu te lasa sa te cazezi la statia meteo!

      Ștergere
  4. My brother suggested I may like this web site. He was once totally right. This publish truly made my day. You cann't believe just how so much time I had spent for this info! Thank you! yahoo mail login

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi Oliver,

      So happy to hear this and big thanks to your brother for sharing!
      It must have been a bit hard to translate it but I am glad you made it. In case you are looking for other experiences in the area here is some additional info - this time in English!!! :) http://www.hereihike.com/search/label/maramures?max-results=20

      All the best,
      Karina

      Ștergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.