Teryho Chata - Traseu de Iarna in Muntii Tatra, Slovacia





Traseul spre Teryho Chata este deschis tot anul și probabil minunat indiferent de anotimp însă pe iarnă este absolut rupt din povești.

Am avut norocul de a găsi Munţii Tatra îngropaţi bine de tot în mantia pufoasă a iernii proaspăt aşternute. Când am planificat traseul acesta de întâi Decembrie ne aşteptam la frig, ne temeam de ploaie, visam la soare sau la câţiva fulgi de nea dar nici prin gând nu ne-a trecut că aici iarna cu cei peste 50 cm de zăpadă chiar şi-a intrat serios în rol.

Am avut parte de o zi cu totul spectaculoasă. Cu cerul senin, soarele-n obraji şi aerul tăios am pornit la tură, una destul de lunguţă pentru iarnă, dar promiţătoare.





Cum ajungem acolo?


Noi ne-am cazat la Family House and Apartmany Zuzana în Stara Lesna - un loc pe care îl recomand cu toată căldura. De aici am mers cu maşina până în Stary Smokovek unde sunt diverse parcări care costă aproximativ 5 euro / zi.





Cazare


Două vorbe despre cazare înainte de a trece la traseu. Numa de bine!  Family House and Apartmany Zuzana  este o opțiune excelentă iar raportul calitate preț este chiar fără cusur. Noi am ales un apartament cu două camere, chicinetă cu toate cele necesare, baie și acces la o terasă interioară și ne-a costat 165 euro / 2 nopți / 4 persoane. Lux. Cozy, curat, cald, gazdă de nota zece iar pozele de mai jos presupun că vă conving de la sine.






Traseul


Aici este chiar baza trenulețului montan (funicular) care urcă în doar patru minute până în Hrebienok. Practic, scutești cam 2,3 km de mers, vreo 200 m diferență de nivel și vreo 9 euro / persoană (dus-întors). Tura asta aveam suficient timp și am ales să ținem banii în buzunar și să punem osu la muncă.


Echiparea și la drum! Pe măsură ce urcăm încetuț pe poteca paralelă cu linia de funicular în spatele nostru se așternea de o mare alpină! Soarele era încă somnoros în blândețea-i specifică iernii.



Hrebienok - Tatra Tea break (că așa faci performanță pe munte...) și-apoi o luăm spre Bilikova Chata. Super drăguță cabana și poziționarea. Scurt, poză și mai departe.






Traseul continuă spre Rainerova Chata unde se muncea din greu la un gigant de zăpadă. Ca în povești.



De menționat: între Hrebienok și Rainerova Chata sunt două variante de traseu - cel ce coboară din Hrebienok te duce pe malul râului și adaugă ceva +/- la diferența de altitudine. Mai direct, pe curbă de nivel se poate opta pentru varianta a doua. Noi am folosit-o pentru întoarcere.



Urcarea lină se continuă prin pădure spre următoarea căbănuță - Zamkovskeho Chata pe același marcaj Bandă Verde. Aici facem o mică pauză de cafea. Mofturi, dar mă trezisem cu o poftă de cafea de nu-i adevărat.

După încă o porțiune de mers prin pădure soarele strălucea deja bine de tot pe cer și în ciuda gradelor puține pe termometre temperatura resimțită era excelentă. Super multă lume în traseu. Mulți cu schiuri de tură, familii cu copii... este minunat să vezi atâția oameni care se bucură (activ) de munții lor și de weekend.



Întrăm în cele din urmă pe ultima porțiune a văii înguste și începem să zărim cabana mică - mică pe buza muntelui iar sub ea un zig-zag teribil. E clar, bucata aia o sa scoată untul din noi.



Mai cu pauze, mai cu depășiri am biruit și ultima bucată. Din când în când mai aruncăm un ochi în spate unde, cum bănuiam de la început marea alpină făcea totul să pară rupt de realitate.



Parcă pe măsură ce înaintam cabana tot nu se apropia de noi...sau noi de ea. Phii...ultima bucățică ne-a cam făcut la psihic. Zăpada era substanțială dar în mare parte poteca repsectiv treptele erau deja făcute de oamenii mai harnici ca noi și spre norocul nostru zăpada încă era prospețică deci nu era rost de alunecat și alte cele. Am văzut în jur oameni cu colțari și pioleți... a bit too much dar nah, fiecare cum consideră. Este adevărat că în alte condiții având în vedere înclinația pantei colțarii chiar sunt o idee excelentă. 




Teryho Chata este la 2015 m altitudine iar când am ajuns acolo am băgat rapid niște poze și-apoi am dat iama la căldură. Deși un pic obosiți toți eram în extaz că reușisem să facem traseul în timp rezonabil. Până și Silviu de la Amazing Romania cu tot cu bocancii năzdrăvani care i-au cam dat de furcă tura asta nu a abandonat și ne-a prins din urmă pe final. O surpriză plăcută. 




Cabana servește desigur tot ce vrei iar prețurile sunt foarte decente.



După un pic de pauză și căldură am luat-o la vale prin zăpada excelentă pentru coborâre. A fost probabil cea mai faină coborâre ever.






Și-am lăsat asta la final - cireașa de pe tort! Pe drum, ne spunea Silviu (care rămăsese un pic în urma grupului) de ceva vulpe cu care s-a întâlnit pe urcare. Eh, pe coborâre ne-am întâlnit și noi cu coana vulpe care pare-se că avea ceva skills cu turiștii. A fost pentru prima dată când am hrănit o vulpe sălbatică din mână. Asta pot spune că mi-am marcat și mai mult această ieșire.





De reținut



  • Traseul spre Teryho Chata este deschis pe toata durata anului. Luați în considerare faptul că este o tură lungă, totuși, atunci când vă calculați timpul.
  • Telefericul spre Hrebienok nu e chiar avantajos preț - beneficiu. Dacă nu sunteți presați de timp plimbarea pe lângă el este o încălzire binevenită.
  • Toate cabanele din drum servesc mâncare și băutură iar prețurile sunt chiar ok: între 5-10 euro un fel de mâncare, 2.5 euro o bere. 
  • În special în perioadele de vârf (vara și iarna la schi) e bine să urcați pe cât se poate de devreme căci locurile de parcare deși există, nu sunt extrem de numeroase.
  • Pentru turele de iarnă este recomandat să aveți colțari la voi, ultima bucată dacă este înghețată e cam ghidușă. 





Detalii Traseu



  • Diferența de altitudine: +/- 1260 m
  • Distanța: 18 km 
  • Timp: 8 ore  (aprox. 6 ore de mers efectiv)
  • Marcaj: Bandă Verde
  • Surse de apă: la cabane





Teryho Chata - Traseu de Iarna in Muntii Tatra, Slovacia Reviewed by Karina Isar on luni, februarie 05, 2018 Rating: 5

3 comentarii:

  1. Multumim pt. info, am rezervat deja prin zona si abia asteptam sa plecam cu copiii (15 si 11). De fapt, luna viitoare. :)
    Sper sa prindem zapada, dar intrebarea mea e urmatoarea: iti trebuie incaltari speciale sau e ok si cu niste ghete bune de iarna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut,

      Noi am urcat doar cu bocanci de iarna, dar zapada era proaspata si nu aveai sanse prea mari sa aluneci. Acum, depinde mult de vreme, la munte iarna e mai bine sa ai la tine si niste coltari (chiar daca de multe ori poate ii cari inutil). Totusi, traseul fiind foarte circulat sunt sanse sa fie deja trepte batute.

      Carari cu soare,
      Karina

      Ștergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.