Trasee Mountain Biking in Banatul Montan





Banatul Montan este o zonă cu un amplu potențial și prea puțină atenție acordată. Spun asta pentru că inclusiv noi, născuți - crescuți în Timișoara am început destul de târziu să explorăm propria ogradă. Desigur, mirajul munților înalți, al locurilor consacrate pe hărțile turistice și până la urmă interesul pentru ce e departe de acasă ne ademenește ușor și avem în permanență tendința să ignorăm ceea ce e în spatele casei. 





Totodată lipsa crasă a infrastructurii turistice, a informațiilor și a interesului autorităților locale de a dezvolta zonele au nutrit această ignorare a Banatului Montan. Nu vreau să fac politică, nu acesta este scopul articolului, însă, ceea ce vreau să subliniez este faptul că avem o sumedenie de trasee, un potențial minunat în acești munți cu altitudini modeste dar cu peisaje pitorești și pe alocuri sălbatice. 



În acest articol vă împărtășesc câteva trasee pe care le-am parcurs sau le aveam în plan prin Banatul Montan. Lista include atât trasee de road cât și mountain biking, variante de încălzire la început de sezon sau de mici escapade de weekend. Desigur, sunt mult mai multe în realitate și vă încurajez să le descoperiți în propriile aventuri.  

Pentru fiecare traseu adaug o scurtă descriere, câteva informații cheie care să vă ajute cu localizarea, locuri de parcare, tip de teren și așa mai departe. Sper să vă fie de folos, să vă scoată din casă și să vă iubiți și mai mult bicicletele! 





Ca zone le-am concentrat astfel:
  • Parcul Național Semenic - Cheile Carașului
    • Anina, Reșița și Munții Semenic
  • Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița
    • Sasca Montană
  • Parcul Natural Porțile De Fier
    • Berzeasca
  • Muntele Mic
    • Borlova
+ extra: pedalări ușoare prin Retezat.



Trasee în Zona Aninei



Circuit: Steierdorf - Lacul Buhui


Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Steierdorf - Lacul Buhui - Pestera Buhui - Lacul Marthitas - Anina (Orașul Nou) -  Steierdorf.




Un circuit lejer, excelent pentru încălzirea de început de sezon. Traseul este relativ ușor în cea mai mare parte a sa pe drumuri forestiere de pietriș întro stare foarte bună. O mică parte a traseului abordează o potecă de pământ chiar deasupra de Steierdorf - la o adică se poate ocoli dacă este necesar. Pe alocuri sunt urcări mai solicitante însă per total înclinația pantei este una ușurică.


Este recomandat să mergi cu un mountain bike și să ai la tine apă și poate o gustărică. Deasemenea este de dorit să folosiți un GPS, uneori la intersecțiile drumurilor forestiere poate fi un pic derutant traseul dacă nu cunoști zona. Cel puțin în 2019 când am fost noi nu erau semnalizate intersecțiile și nici traseul propriu-zis.




Detalii Tehnice Traseu

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura.

  • Total distanță: 29 km
  • Total durată: 3 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /-  600 m
  • Altitudine minimă/maximă: 550 / 750 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 10 % + poteci de pământ 5 % + forestier 85 %
  • Punct de plecare: Steierdorf
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Martie 2019





Circuit: Steierdorf - Valea Minișului - Cascada Bigăr



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Steierdorf - Lacul Buhui - Poneasca - Cascada Bigăr - Valea Minișului - Steierdorf





Noi am preferat să facem traseul în sensul acelor de ceasornic, având la început partea de off-road și la final drumul de asfalt. Astfel consumăm energia în mare parte pe drumurile forestiere din preajma lacului Buhui (o parte comună cu traseul descris mai sus) și continuăm prin pădure spre Poneasca. Traseul este foarte frumos și nepopulat. Dacă nu dai de mistreți, e treabă chiar faină dar e bine să ai în vedere că în astfel de locuri o întâlnire cu animale sălbatice este totuși posibilă. 




După Poneasca coborâm direct la Cascada Bigăr. De aici continuăm pe Valea Minișului (DN57P) întro urcare continuă dar cu pantă decentă. Ca paranteză, Cascada Bigăr este unul dintre locurile cunoscute ale Banatului Montan, însă, vă spun să nu plecați la drum cu așteptări mari. Pozele de pe net cu cascada sunt mult mai reușite decât ce vedem în realitate. Deasemenea, pe porțiunea de drum cu cascada este un pic de aglomerație și mulți turiști de mașină. 




Per total, pe zona de început traseul nu este unul foarte greu - ai mereu sus-josuri iar drumurile sunt în stare surprinzător de bună. 




Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. 

  • Total distanță: 48 km
  • Total durată: 5.5 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /- 1200 m
  • Altitudine minimă/maximă: 400 m / 900 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 40 % % + forestier 60 %
  • Punct de plecare: Steierdorf
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Iunie 2019

 




Steierdorf - Dealul Grohanul Mic - Vârful Leordișului (Propunere Traseu)



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Steierdorf - Valea Minișului (DJ57B) - Poiana Liciovacea - Poiana Scocu - Vârful Leordișului - Poiana Florilor - Poiana Lui Marcu - Steierdorf


Aceasta este un traseu pe care l-am găsit în ceva hărți faine de la Munții-Noștri. Era în proiect să îl facem dar nu am mai apucat. Din ce am văzut la ei este vorba de un traseu mai tehnic (atât pe urcare cât și coborâre) iar de orientare fără GPS nici nu poate fi vorba. Dacă ați făcut traseul și aveți detalii nu ezitați să lăsați un comentariu mai jos. :) 

Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. 

  • Total distanță:  45 km
  • Total durată:  probabil peste 5 ore 
  • Diferență de nivel cumulată: + /-  1300 m
  • Altitudine minimă/maximă: 420 m /  1160 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: 30 șosea % + 10 poteci de pământ % + forestier 60 %
  • Punct de plecare: Steierdorf
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
 







Trasee în Zona Reșiței



Circuit: Resita - Dealul Obârșia Măgurii - Ezeriș



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Câlnic - Dealul Obârșia Măgurii - Ezeriș - Câlnic





Un traseu abordat la început de sezon, cu push bike, noroială, bălării, de toate. De parcat se poate lăsa mașina la drumul principal (parcări laterale) spre ieșirea din Câlnic. 




Pornim în direcția Moniom pe DN58B apoi imediat de la Moniom facem dreapta și începem off-road. Traseul per total nu este greu dar sunt câteva porțiuni de push-bike, câteva zone mai cu bălării. 




Un peisaj deluros și destul de pustiu din punct de vedere turistic. Tura se poate face pe întreaga durată a anului, fiind la o altitudine foarte mică. 





Detalii Tehnice Traseu

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura.

  • Total distanță: 34 km
  • Total durată: 4 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /- 500 m
  • Altitudine minimă/maximă: 200 m / 500 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 20 % + 20 poteci de pământ % + drumuri forestiere 60 %
  • Punct de plecare: Câlnic 
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Aprilie 2019
        





Circuit: Bocșa - Baraj Lacul Mare Dognecea - Bocșa




Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Bocșa - Ocna de Fier - Baraj Lacul Mare Dognecea - Ocna de Fier - Bocșa


O plimbare foarte ușoară pe asfalt, cu o diferență mică de altitudine și pe un drum nu extraordinar de circulat. Probleme cu orientarea nu prea sunt, iar tura se poate face pe întreaga durată a anului. Ai de pedalat pe urcare și la dus și la întors, dar asta echilibrează tura. Lacul Mare de la Dognecea nu este chiar așa mare precum îl anunță numele - deci porniți cu așteptări moderate. La capătul lacului este o mică pensiune cu restaurant iar vara cred că este loc și de scăldat. Pe scurt un traseu pentru începători sau o plimbare de relaxare. 


Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. Aici, track-ul de GPS a fost înregistrat doar pe coborâre, de aceea delatile de mai jos completează partea lipsă. 

  • Total distanță: 31 km
  • Total durată: 2 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /- 500 m
  • Altitudine minimă/maximă: 200 m / 500 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 100%
  • Punct de plecare: Bocșa 
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Mai 2017
 



Trasee în Munții Semenic



Valiug - Semenic





Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Văliug - DJ582 Semenic - Piatra Goznei - Văliug






Noi am început traseul de la Casa Baraj. Acolo sunt parcări, poți lăsa mașina liniștit - mai ales dacă ajungi mai de dimineață când nu e atât de plin. De aici revenim pe drumul principal DJ582 preț de vreo 8 km pe o urcare ușoară iar la intersecția semnalizată urcăm pe singurul drum de acces spre Semenic (DJ582E). Drumul este de asfalt, câteva secțiuni mici de piatră cubică dar merge bine - Undeva cam aproximativ încă 8-9 km. Asfaltul se încheie la Piatra Goznei - totodată și cel mai înalt vârf al Munților Semenic (1447 m). 




De aici continuăm pe drumurile forestiere care brăzdează coama munților - pedalare fără efort mare. Există marcaje turistice după vreo trei km care te coboară (spre dreapta) înapoi la Văliug. În acest traseu noi am mai continuat un pic pe coama munților spre Piatra Nedeii și Capul Muntelui dar după ce poteca a dispărut în pădure i-am dat cale întoarsă spre intersecția mai sus menționată pentru a ne putea întoarce în Văliug.



Cel puțin când am fost noi în zonă marcajele turistice cam lipseau iar zona era destul de sălbatică. Teoretic ar trebui să mai fie o coborâre spre Văliug dar nu am dat de ea. Ne-am întors, am găsit varianta cu marcaj turistic și i-am dat pe drum forestier și prin hârtoape și pe alocuri vegetație și poteci înapoi la lac.




Pe ultima bucată am ieșit din nou pe șoseaua principală, chiar îniante de Văliug. Cu excepția unor porțiuni mai tehnice traseul este unul mediu - cu un hardtail te poți descurca excelent. 




Detalii Tehnice Traseu

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. 

  • Total distanță: 41 km
  • Total durată: 5 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /-  1180 m
  • Altitudine minimă/maximă: 600 / 1450 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 40 % + drum forestier 60 % 
  • Punct de plecare: Ponton Casa Baraj (Lacul Gozna)
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: August 2018 

 




Trei Ape - Semenic



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Lacul Trei Ape - Gărâna - Semenic - Lacul Trei Ape




Există multe variante de parcare pe lângă Trei Ape - la vremea respectivă noi am parcat undeva în fața unei pensiuni în construcție. De acolo am continuat pe DJ582 în direcția Văliug pentru cam 7 km după care am început urcarea mai anevoioasă spre Semenic (pe același drum descris mai sus).




Pentru a ajunge pe vârf și a continua efectiv traseul se face stânga perpendicular pe drumul de asfalt și singurul moț de munte presărat cu pietre este chiar vârful Semenic 1446 m. 




Panorama e frumoasă iar o plimbare de început de toamnă e cât se poate de plăcută. 




De pe Semenic se continuă cu o traversare (pe potecă) până la coborârea efectivă de pe vârf, prin păduri de foioase apoi de drum forestier de pietriș galopăm printre foșnetele frunzelor uscate. 




La prima intersecție cu un drum forestier mai larg facem stânga apoi înainte de a ajunge înapoi pe drumul județean mai avem o intersecție la care ținem dreapta. Coborârea nu e foarte tehnică, în general, dar e drum de pietriș așa că te poți aștepta la zgâlțâieli. Chiar ultima bucată off road este dificilă. E potecă de pământ, destul de săpată de ape unde fără niște skilluri bune de dat la vale e mai bine să descaleci. Dar fără griji, e o porțiune scrută chiar la final. După, asfalt și asta a fost! O tură simpatică dar amintesc din nou, marcajele nu chiar există astfel, un GPS track e life saving. 




Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. 

  • Total distanță: 27 km
  • Total durată: 3 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /- 600 m
  • Altitudine minimă/maximă:  836 / 1446 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 60 % + drum forestier 40 %
  • Punct de plecare: Lacul Trei Ape
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Septembrie 2018
 

 



Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița



Sasca Montană - Ştinăpari - Cărbunari - Sasca Română - Casa Verde - Sasca Montană (Propunere Traseu)


Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Sasca Montană - Ştinăpari - Cărbunari - Sasca Română - Casa Verde - Sasca Montană


Deasemenea un traseu proiect pe care îl aveam în gând în zona Sasca Montană, găsit tot de pe Munții-Noștri. O pedalare de 30 km și 700 m diferență de nivel - un circuit aproape integral off-road. Fiind la o altitudine joasă, traseul se poate face pe aproape toată durata sezonului de pedalat. Din câte am înțeles se poate face un mic ocol către Casa Verde - un experiment arhitectural de natură ecologică. Pe scurt, probabil o tură simpatică. 


Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura.  

  • Total distanță:  30 km
  • Total durată:  3-4 h 
  • Diferență de nivel cumulată: + /-  700 m
  • Altitudine minimă/maximă: 150 m / 660 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: off-road drumuri forestiere 80 % + Asfalt 20 %
  • Punct de plecare: Sasca Montană
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: -
 

 






Parcul Național Porțile De Fier



Berzeasca - Bigar - Berzeasca



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Berzeasca - Valea Râului Berzeasca - Bigar - Berzeasca




Traseul circuit începe chiar din localitatea Berzeasca. Noi am parcat mașina în fața școlii, o variantă decentă. Urcarea de cam 23 km o facem off-road pe valea Râului Berzeasca, pe care rămânem până deasupra de Bigăr. 





Traseul traversează pădurea și este destul de nepopulat. 




De la Bigăr coborâm pe DC47 până înainte de Cozla unde intrăm pe DN57, pe malul Dunării. Zona este una destul de călduroasă, astfel traseul este recomandat pentru început de sezon sau toamnă. 




Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura. 

  • Total distanță: 46 km
  • Total durată: 4 h
  • Diferență de nivel cumulată: + /-  900 m
  • Altitudine minimă/maximă:  100 / 600 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 50 % + drum forestier 50 % 
  • Punct de plecare: Berzeasca
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB + rucsac de zi
  • Perioadă: Septembrie 2019
 

 




Muntele Mic



Borlova - Muntele Mic



Scurtă Descriere a Traseului

Way Points: Borlova - DJ608A - Muntele Mic - DJ608A - Borlova





O tură de pedalat și adunat metri pe verticală - circuit integral pe asfalt. Depinde de cum te țin bateriile, se poate pleca din Borlova sau chiar din Caransebeș. Noi am început urcarea de la ieșirea din Borlova (unde am lăsat mașina la o mică intersecție) pe drumul DJ608A înspre stațiunea Muntele Mic. Șoseaua este bunicică iar după ce scoți un pic nasul din pădure dai de niște peisaje nu foarte dramatice însă pitorești și liniștite. Intersecții cu alte drumuri (de asfalt) nu sunt astfel urci continuu spre Muntele Mic.


 

Pentru coborâre se poate opta pe același drum sau făcut un circuit offroad pe cealaltă parte a stațiunii înapoi spre Borlova. Nu știu, însă dacă partea aceea este potecă, drum forestier și dacă este accesibilă cu bicicleta. 

Adițional, mai adaug câteva cuvinte despre Muntele Mic. În ultimii ani cei de la WeSki.ro investit destul de mult în infrastructura de turism sportiv în acești munți și lucrurile par a merge spre bine. Există tururi organizate, se pot închiria biciclete, echipament, ai trasee de downhill, concursuri, party-uri, heli-bike etc. Pe scurt Muntele Mic începe să iasă din anonimat și asta e o treabă bună pentru dezvoltarea turismului local! 




Detalii Tehnice Traseu 

Uneori pot exista erori în traseele GPS înregistrate (cu precădere la diferența de nivel cumulată). Astfel, mai jos adaug suplimentar datele cât se poate de apropiate de realitate pentru a vă ajuta să vă planificați corespunzător tura.  

  • Total distanță: 46  km
  • Total durată:  4 h
  • Diferență de nivel cumulată: +/-  1200 m
  • Altitudine minimă/maximă:   350 m / 1550 m
  • Tip traseu: circuit
  • Teren: șosea 100 % 
  • Punct de plecare: Borlova
  • Posibilitate de parcare: GoogleMaps
  • Echipare: MTB/Road Bike + rucsac de zi
  • Perioadă: Octombrie 2019


 





EXTRA: Munții Retezat






Adițional, nu chiar parte din Banat dar drag bănățenilor este Parcul Național Retezat. Există și pe aici posibilităli de bicicleală, în principiu pe drumurile de acces forestiere către parc.

Gura Apelor - Poiana Pelegii





Un traseu ușurel de 35 km (dus-întors) cu o diferență de nivel de cam 600 m pornește de la barajul Gura Apelor până în Poiana Pelegii.  Drumul (când este practicabil) este circulat și de mașini dar de regulă la început de sezon e liniște. 

Este în întregime drum forestier, iar dacă pentru mașini, pe alocuri e un chin, pentru bicicletă este un deliciu (desigur nu pentru cursiere). 






Gura Apelor - Poiana Pelegii





O altă variantă de traseu - scrut dar absolur spectaculos este pe malul lacului Gura Apelor.  Drumul este forestier 100% iar ca dificuluate nu ridică probleme.  


Cum privești lacul de pe baraj, pe partea dreaptă este un traseu  până la capătul lacului. de cam 15 km dus-întors cu o diferenșă de nivel de aprox 200 m. Pe  partea stângă a lacului, o altă variantă, de aproximativ 25 km dus-întors cu o diferență de nivel de 350 m, deasemenea pe conturul lacului.  Acum poate vă întrebați de ce partea stăngă / partea dreaptă și nu circuit. Păi e destul de simplu, cele două drumuri nu sunt unite la capăt și nu există variantă de trecere. Ar fi fost o treabă faină... dar nu este.




Una peste alta, cam astea sunt cele câteva opțiuni de pedalare montană de prin Banatul pe care le-am parcurs și plănuit. Desigur, variante sunt mult mai multe în realitate și vă îndemn pe fiecare dintre voi să le descoperiți, să le parcurgeți și să le împărtășiți cu alți pasionați de mountain biking.  Keep safe! :)







  

Trasee Mountain Biking in Banatul Montan Reviewed by Karina Isar on joi, februarie 04, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.