Slovacia: Traseul spre Rysy - un varf, doua tari!



Cel mai probabil când spunem Slovacia, primul și cel mai vizitat vârf din Munții Tatra ('ăi mari) este Rysy, cel mai înalt vârf din Polonia și unul dintre cele mai înalte din Slovacia. Da, ați citit bine, una dintre particularităţile vârfului este aceea de a fi exact pe granița dintre Polonia și Slovacia.



Munții Tatra Mari din Slovacia sunt cu adevărat surprinzători! Până acum am mai vizitat țara de trei ori dar încă nu fusesem în Tatra și vă imaginați că așteptam asta tare mult! Deși ca formare, ei fac parte din lanţul Carpatic (un soi de verișori dacă vreți) Munții Tatra sunt foarte diferiți de ce avem noi în țară: sunt mult mai tăioși, mai proeminenți și tehnici. Desigur, sunt trasee de la ușoare la foarte grele, deci avem de unde alege și mai mult, dacă punem la socoteală și faptul că au o telecabină care urcă până în creștetul celui de-al doilea vârf ca înălțime pot spune că am acoperit tot.





Cum ajungem acolo?


Ca rută, din Timişoara noi am mers direct spre Mako, pe drumul vechi, dar acum s-a deschis autostrada Arad-Mako, deci se poate urca pe autostradă încă din România. De aici am stat pe autostrada M43, M5, M0 (centura Budapestei) şi apoi M2 pentru încă o bucată după Budapesta. Am intrat în Slovacia pe la Sahy, am mers spre Nord prin Zvolen şi apoi spre Tatranská Štrba ocolind peticele de autostradă. 



Pentru traseul spre Rysy, am plecat de la Camping Tatranska Strba unde aveam tabara de bază spre Strbske Pleso o stațiune mai mult decât simpatică de unde pornesc o sumedenie de trasee. Pentru traseu se poate merge cu mașina până lângă gară unde este parcare cu plată (6 €/zi) sau poți lăsa mașina la drumul principal unde e gratis dar mai faci în jur de 1 km pe jos. Noi am preferat sa salvăm cei 6€ și am lăsat mașina la drumul mare (537) înainte de podul peste râul Poprad.


Menţiuni vis-a-vis de Slovacia vs şoferi:
  • Slovacia are vignetă pentru autostrăzi (~10€ / 10 zile) dar nu chiar se merită să cumpăraţi vignetă şi să folosiţi autostrăzile căci sunt foarte fragmentate, bucăţele mici pe ici colo.
  • Atenţie mare la viteză: de doi ani încoace în Slovacia se aplică legea aprig, aproape la fiecare localitate stau cu radare mobile. Limita de viteză este 50 km în localităţi şi poliţia stă de multe ori chiar la intrare, deci aveţi grijă!
  • În zonele montane circulă destul de multe căprioare, în speţă noaptea. Din nou, circulaţi cu prudenţă.
  • Toleranţă la alcool: 0%

Unde dormim?


Am să trec rapid în revistă campingul în care am ales să stăm. Ca poziţionare, este excelent, la 8 km faţă de Strabske Pleso, de unde pornesc majoritatea traseelor şi evident, şi cel spre Rysy. Campingul arată foarte bine şi ai super multe facilităţi pe care am să le înşirui mai departe: locuri de campare atât pentru corturi cât şi caravane, baie cu apă caldă (duşurile funcţionează pe jetoane - 1 jeton/persoană inclus în preţul pe noapte), bucătărie cu frigider, aragaz, fierbător de apă, spaţii pentru mâncat, restaurant, bar şi vetre de făcut foc (acoperite). Singurul minus al campingului ţine de băi: în sensul că partea cu igiena acestora cam lasă de dorit şi duşurile nu au cabine de schimb, dar nimic cu care să nu poţi trăi. 

Preţul este foarte ok, noi am plătit 15 € / noapte pentru două persoane, maşină şi cort mic. De menţionat, nu are rost să vă aduceţi mâncare la pachet, preţurile sunt foarte decente iar mâncarea.... excelentă! Orientativ avem aşa: cafea - 1,5 €, o halbă de bere 1,2 €, un shot de Tatra Tea 1,5 €, o porţie (imensă) de legume fierte, cu salată şi caşcaval - 3,5 €, risotto cu legume - 2,5 €, ceva mâncare tradiţională cu găluşte, brânză sau varză şi slăninuţă de casă prăjită - 3 €.

Traseul și povestea


Până să ajungem efectiv la începutul traseului urcăm lin pe un drum de asfalt care străbate pot spune ruinele unei păduri. Mie mi s-a părut foarte dezolant peisajul dar am înțeles mai apoi de ce arată atât de rău pădurile mai joase din zonă: în 2004 și 2010 au avut nenorocul de ceva vânt foarte puternic care a culcat mulți dintre copacii foarte înalți iar asta a favorizat apariția unor insecte care au început să atace și copacii sănătoși, iar acum încă luptă împotriva lor și încearcă să refacă pădurile.


Ce este din nou interesant la oamenii aceștia este faptul că au tren care te duce până la baza muntelui, aproape de Lacul Popradske Pleso de unde începem să urcăm. Fără grijă, traseul este marcat și bifurcațiile semnalizate cu plăcuțe care îți indică direcţiile, marcajele și estimările de timp. De la primul indicator, în partea dreaptă se coboară spre Popradske Pleso cu restaurantele și cazările aferente (povestim la întoarcere despre asta) iar noi o luăm spre stânga, pe o potecă largă prin pădure, de data asta pădurea arată a pădure.
Traseul este destul de lejer pe această porțiune iar când ieșim din pădure începe să fie și mai interesant şi să șerpuiască pe podețe care străbat râulețe de munte, să te salte din piatră în piatră spre cascade și lacuri printr-o vale glaciară foarte frumoasă, înconjurată de vârfuri semețe.


Ne tot uităm și facem pronosticuri: oare ăla o fi Rysy, oare se vede deja? Nu cred, probabil mai avem!


După prima urcare mai accidentată ajungem și la al doilea lac Zabie Plesa, al doilea care s-a dovedit al doilea și al treilea pe măsură ce am urcat șerpuind deasupra sa. Ce ador la lacurile de munte este paleta de culori pe care o schimbă din diferite unghiuri! Dacă de jos culoarea este verzui închisă de regulă, de sus capătă tot mai mult nuanțe spectaculoase de albastru, turquoise sau safir ... în funcție de cum se oglindește cerul albastru, acoperit de nori sau întunecat.




Clar suntem tot mai entuziasmați! Poteca efectivă este super organizată, bine marcată și evidențiată deci trebuie doar să deschidem ochii și să ținem aparatul aproape.


De la lac începem o urcare mai pieptișă pe lângă o cascadă spre prima șa din care ar trebui să vedem vârful și probabil Chata pod Rysmi - renumita cabană.


Şi ce mai găsim în traseu... un balansoar perfect poziţionat! Let us jump in!!!



Știam că la cabana aceea este ceva cu totul special și ardeam de nerăbdare să ajungem acolo. Cabana este la o altitudine de 2250 m și tot acolo, lângă ea, un pic mai sus este cea mai faină toaletă din lume!!!


O cămăruță cu un singur „tron” suspendată deasupra unei văi imense cu un perete de sticlă, de sus până jos! WOW! Shit aaaa... room with a view! Vârful ca vârful, dar toaleta... toaleta cred că le aduce cei mai mulți turiști!


După o sesine de poze cu minunea (am ajuns să facem și asta...poze la budă!!! Incredibil!) ne mai așteptă ultima bucată de traseu, ascensiunea finală spre Rysy. Sincer eram un pic cam dezumflată pentru că deși pornisem de dimineață, de la 7 și am prins ce urăsc eu mai mult la munte: aglomerația! Atâția oameni.... mai că nu dădeau numere de ordine.


Am ajuns într-un final și pe vârf unde era furnicar! Toți oamenii aceea care au urcat, s-au plantat care mai de care unde au văzut un locșor liber astfel că pentru a atinge chiar vârful trebuia să te chinui serios să nu calci pe careva... Phuuu ce m-am enervat! Și mie îmi place să stau pe vârf, să fac o poză – două, dar e frumos să mai și pleci, să lași și pe altul să se bucure de priveliște.


Efectiv a trebuit să mă strecor pentru a sta 3 secunde să arunc un ochi și spre Polonia cu ale sale lacuri.


Mai trist este că în toată nebunia asta, pe acel vârf stâncos și abrupt un om a picat de pe stâncă, s-a rostogolit zdravăn de câteva ori și cred că și-a văzut moartea cu ochii atunci când a reușit să se agațe de ultima stâncă de deasupra hăului. Cred că o vreme o să mă urmărească imaginea asta. Efectiv am crezut că acolo își găsește finalul dar totuși a fost conștient și a reușit să revină.

Vă dați seama că nu am stat mult, am plecat repede de acolo până nu deveneam martori la alte asemenea incidente. Oricum nu era de stat în înghesuiala aia așa că am început coborârea tiptil tiptil pe același traseu.





La coborâre ne-am şi proptit la un cidru eu şi o apă Alex (norocul copilotului) la Popradske Pleso. Bine de ştiut, şi aici se poate mânca, bea, dormi bine şi ieftinuţ.

Concluzia: traseul este tare frumos, sigur că da, merită făcut dar încercați pe cât posibil să urcați cât mai de dimineață și nu în weekend pentru a vă bucura de un pic mai multă liniște!


Traseu

  • Diferența de altitudine: +/- 1300 m
  • Distanța: 23 km (respectiv 20 km de la parcarea cu plată)
  • Timp: 11 ore (8-9 ore de mers efectiv)
  • Marcaj: Bandă Albastră, Bandă Roşie






Primul vârf urcat cu statut de proaspăt căsătoriţi! Woohooo! :)



Slovacia: Traseul spre Rysy - un varf, doua tari! Reviewed by Karina on luni, iulie 27, 2015 Rating: 5

3 comentarii:

  1. Superb traseu! Si noi am vrea sa il facem, sper ca in curand! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trecem prin zona zilele viitoare, il salutam? Transmitem ceva din partea voastra? :P
      Sigur o sa va placa, e musai de facut - iar toaleta, must check!
      Have fun guys si astept pareri, cat de curand! :)

      Ștergere
  2. As dori informatii despre preturile.de cazare in Tatra Mare și preturi la telecabina.

    RăspundețiȘtergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.