Hiking de o Zi Slovenia: Traseul (Aniversar) Aljazev Dom - Varful Kriz
Traseu montan de o zi în Parcul Național Triglav din Slovenia. peisajele - fără doar și poate spectaculoase iar efortul ... pe măsură.
Cum Ajungem Acolo
Unde Dormim
Dacă optezi pentru cort - probabil printre cele mai bune opțiuni sunt Camping Kamne. Acum, el vine cu plusuri și minusuri. Îmi aduc aminte, când fusesem prima dată în Slovenia, în 2013, am crezut că am dat de cel mai minunat camping din lume. Atunci era mult mai îngrijit și dealtfel și experiența noastră în camping era mult mai săracă. Pe măsură ce am dat și de alte și alte campinguri faine am revenit la Kamne pentru a-l găsi ușor dezamăgiți.
Locurile de campat, în continare sunt faine, ai unde mânca iar per total este curățel (dar se poate și mai bine). Ce îmi displace la acest camping este faptul că sunt puține toalete/dușuri iar dușurile sunt cu fise. Dar nu asta e problema - problema este că aparatul de fise este în afara cabinei de duș iar când se termină timpul nu ai niciun fel de avertizare. Adică dacă nu ți-ai calculat bine cât vrei să te speli... ghinion. Plus că nu ai buton de pauză. Un pic prost gândit. Chiar și așa, Kamne rămâne best option în zonă așa că stăm aici.
Traseul si Povestea
Chiar dacă anul acesta mai revăzusem cu drag Slovenia la o bicicleală de început de vară la o drumeție slovenă nu mai fusesem de patru ani. Am așteptat cu entuziasm momentul revederii cu Parcul Național Triglav la pas. Și colac peste pupăză tura asta este defapt tura de aniversare de trei ani de căsătorie! La mulți ani nouă, deci!
Îmi aduc aminte cu drag cât de frumos a fost când am cunoscut Triglavul. În 2014 făceam primul concediu în doi cu Alex - probabil și asta adaugă însemnătate, însă cu sau fără această latură subiectivă Parcul Național Triglav este cu adevărat o minune.
Traseul pe care îl alesesem pentru tura aceasta avea toate premisele să ne pună în fața unor peisaje spectaculoase, astfel că ne-a entuziasmat mult micul concediu.
Pornirea o facem de la Cabana Aljazev Dom înaintea căreia este o parcare mare unde poți lăsa mașina. FYI: parcarea costă câțiva euro sau poți să o lași pe drum, un pic mai jos - pe gratis.
De la Aljazev Dom urci prin pădure pe o potecuță antrenantă. Vegetația este luxuriantă... clar că ploaia nu a fost o problemă în ultima vreme aici...ca dealtfel și azi.
Am studiat un pic traseul de acasă, știam în mare cum se ajunge, pe unde se merge, câți km sunt și care este diferența de altitudine.
Expectations:
Încrezători, am zis că la un traseu de 15 km nu se pretează să te trezești cu noaptea-n cap...că vorba aceea sunt doar 15 what can go wrong? Zis și făcut ne-am trezit cu timp, am dejunat în tihnă și pe la 11 și ceva am pornit și noi în traseu...lejer. În visele mele naive mă gândeam că e totul țiplă: mergem, pe la 5 și ceva coborâm, mâncăm un pic, ne relaxăm și seara poate ieșim la o alergare scurtă prin apropierea campingului.
Reality:
Am plecat deci, în jur de 11 în traseu. Pe plăcuța de informare turistică de jos scria că urcarea e preț de vreo patru ore. Afară un nor gros îmbrăca muntele iar umezeala ne dădea mari bătăi de cap cu respiratul. Nu știu cum sunteți voi dar eu plus efort plus aer umed egal fail. Am urcat ca melcul.
Asta ca să nu mai spun că nu vedeam nimic... toate peisajele alea spectaculoase...or fi fost ele pe undeva dar raza noastră vizuală nu bătea mai mult de vreo 20 de m. Măcar sunt multe floricele...mai exersăm niște macro.
La un moment dat a început să cam dispară pădurea și am ieșit în gol alpin. Probabil multă stâncărie în jur dar noi ne concentram pe puținul pe care îl vedeam.
La un moment dat dăm de o vale mai abruptă unde stratul de zăpadă era mai mult decât consistent. Nu mă așteptam să dăm de așa multă totuși. Pe alocuri depășea cu mult un metru jumătate.
Traversarea începe prin stânga apoi la un moment dat când marcajul dispare ne orientăm după urmele din zăpadă și căutăm cu privirea unde îl revedem pe cealaltă parte. Stânca este calcaroasă și măcar nu alunecă pe măsura umezelii.
Încetuț parcă se întrevede mai sus un dram de cer senin. Măi să fie.... îndrăznim deja să ne gândim la vreo mare alpină. Am mai urcat un pic și încet încet am scos capul din nori și am văzut ditamai munții. Deci așa!
Curios era că mai sus - chiar pe vârfuri era un al doilea strat de nori... ne rugam să se ducă și ăia până ajungem pe vârful nostru.
De aici pe potecile alpine, aerul este mai respirabil și priveliștea ne animă. Parcă și orsteneala se mai domolește în fața peisajului.
Traseul nostru ne trece pe la Bivak IV - un mic refugiu funcțional (super curat) iar de aici urcăm undeva spre vârfurile din stânga refugiului.
Mai cu soare, mai cu nori - tot sperăm să ne ocolească măcar câteva minute norul de pe vârf. Să ne dea un mic răgaz de două trei poze.
Urcarea spre vârf este foarte faină. Dacă până aici traseul a fost solicitant dar nu tehnic aici urmează o bucățică ceva mai tehnică.
O secțiune de cabluri și un pic de scrambling adaugă puncte la frumusețea traseului.
La un moment dat treci printro mică despicătură destul de îngustă în stâncă. Excelent!
Printre nori zărim și vârful. Doar vârful...și norii...și mai ales norii.
Am stat o vreme, am tot așteptat sperând că poate poate avem noroc dar asta a fost maximul ce ni s-a dezvăluit.
După ce ne-a luat frigul am decis că asta e, îi dăm pe coborâre.
Având în vedere că traseul nostru era circuit, nu stiam cum anume era coborârea - știam doar că avem să ne oprim la o cafea la Cabana Pogacnikov Dom și apoi să continuăm prin Valea Vrata despre care spun mulți că ar fi cea mai frumoasă vale din Triglav.
În drumul nostru am dat de o grămadă de căprițe Ibex care ne priveau și ele curioase la rândul lor.
Contrastul stâncăriei cu verdele fraged și miile de floricele este întradevăr o minune iar norii...chiar dacă ne-au ascuns panorama au și ei farmecul lor.
În jos, valea e impresionantă. Ditamai hăul... sălbatic, aprig și totodată deosebit de frumos.
Încă mai este multișoară zăpadă, deci lacurile cele albastre stau pitite.
Ajunși la cabană ne oprim la o mică pauză de cafea. Meanwhile... se făcuse deja ora șase și mai aveam de coborât o droaie. Dar ma gândeam pe cei vreo șase kilometri nu se poate să facem mai mult de două ore. Deci nu e chiar așa grav - cu toate că planul meu cu alergarea și toate cele deja era compromis total - ca să nu mai zic că îmi resimțeam genunchii ca naiba.
Când ieșim din cabană dăm de un indicator spre Aljazev Dom - 4 ore. Da pe dracu!?!? For real??? Dacă scrie 4 ore pe coborâre probabil nu-s proști oamenii.
Deja situația nu se arăta roz - combinată cu ora și oboseala. Eh, concluzia pe unde s-a putut am mers la pas alert / alergat. Între timp se lăsase o ceață și mai urâtă și îmi doream să coborâm cât mai repede pentru a evita probleme de orientare sau să ne prindă noaptea în traseu.
Bine, chiar și așa, am făcut un pic de pauză pentru o altă familie de Ibex cu care ne-am întâlnit chiar pe potecă. Puiuții super drăgălași s-au apropiat extraordinar de mult.
Ei și de aici ține-te bine. O coborâre din aia semi scârboasă pe grohotiș, pietre și zăpadă.
O ultimă fărâmă de noroc ne-a surprins chiar înainte de cea mai dificilă parte a coborârii căci printre noroi am zărit Cabana Kredarica și Triglavul pe apus. Minunat!
După asta a urmat o secțiune unde am mers cu ditamai morcovu' căci am făcut o traversare foarte abruptă de pe o parte a văii pe alta pe o limbă de zăpadă. Secțiunea era cu lanțuri însă lanțurile erau sub zăpadă. Mi-a tremurat un pic fundul dar am trecut. Therefore, no pictures here.
De aici în scurt timp am ajuns în pădure de unde a urmat potecă până înapoi la cabană. Am ajuns totuși în trei ore în loc de patru însă atât de rupți de oboseală încât am avut discuții serioase dacă să mai mânânc și să fac duș sau nu în seara aceea. Am ales să fac duș în detrimentul mâncării (and that is serious!).
Note to self ... nu subestima un traseu în Triglav (defapt în general).
Other than that, we had a day to remember! O aniversare minunată, un traseu pe cinste și o poveste cu happy end.
Am plecat deci, în jur de 11 în traseu. Pe plăcuța de informare turistică de jos scria că urcarea e preț de vreo patru ore. Afară un nor gros îmbrăca muntele iar umezeala ne dădea mari bătăi de cap cu respiratul. Nu știu cum sunteți voi dar eu plus efort plus aer umed egal fail. Am urcat ca melcul.
Asta ca să nu mai spun că nu vedeam nimic... toate peisajele alea spectaculoase...or fi fost ele pe undeva dar raza noastră vizuală nu bătea mai mult de vreo 20 de m. Măcar sunt multe floricele...mai exersăm niște macro.
La un moment dat a început să cam dispară pădurea și am ieșit în gol alpin. Probabil multă stâncărie în jur dar noi ne concentram pe puținul pe care îl vedeam.
La un moment dat dăm de o vale mai abruptă unde stratul de zăpadă era mai mult decât consistent. Nu mă așteptam să dăm de așa multă totuși. Pe alocuri depășea cu mult un metru jumătate.
Traversarea începe prin stânga apoi la un moment dat când marcajul dispare ne orientăm după urmele din zăpadă și căutăm cu privirea unde îl revedem pe cealaltă parte. Stânca este calcaroasă și măcar nu alunecă pe măsura umezelii.
Încetuț parcă se întrevede mai sus un dram de cer senin. Măi să fie.... îndrăznim deja să ne gândim la vreo mare alpină. Am mai urcat un pic și încet încet am scos capul din nori și am văzut ditamai munții. Deci așa!
Curios era că mai sus - chiar pe vârfuri era un al doilea strat de nori... ne rugam să se ducă și ăia până ajungem pe vârful nostru.
De aici pe potecile alpine, aerul este mai respirabil și priveliștea ne animă. Parcă și orsteneala se mai domolește în fața peisajului.
Traseul nostru ne trece pe la Bivak IV - un mic refugiu funcțional (super curat) iar de aici urcăm undeva spre vârfurile din stânga refugiului.
Mai cu soare, mai cu nori - tot sperăm să ne ocolească măcar câteva minute norul de pe vârf. Să ne dea un mic răgaz de două trei poze.
Urcarea spre vârf este foarte faină. Dacă până aici traseul a fost solicitant dar nu tehnic aici urmează o bucățică ceva mai tehnică.
O secțiune de cabluri și un pic de scrambling adaugă puncte la frumusețea traseului.
La un moment dat treci printro mică despicătură destul de îngustă în stâncă. Excelent!
Printre nori zărim și vârful. Doar vârful...și norii...și mai ales norii.
Am stat o vreme, am tot așteptat sperând că poate poate avem noroc dar asta a fost maximul ce ni s-a dezvăluit.
După ce ne-a luat frigul am decis că asta e, îi dăm pe coborâre.
Având în vedere că traseul nostru era circuit, nu stiam cum anume era coborârea - știam doar că avem să ne oprim la o cafea la Cabana Pogacnikov Dom și apoi să continuăm prin Valea Vrata despre care spun mulți că ar fi cea mai frumoasă vale din Triglav.
În drumul nostru am dat de o grămadă de căprițe Ibex care ne priveau și ele curioase la rândul lor.
Contrastul stâncăriei cu verdele fraged și miile de floricele este întradevăr o minune iar norii...chiar dacă ne-au ascuns panorama au și ei farmecul lor.
În jos, valea e impresionantă. Ditamai hăul... sălbatic, aprig și totodată deosebit de frumos.
Încă mai este multișoară zăpadă, deci lacurile cele albastre stau pitite.
Ajunși la cabană ne oprim la o mică pauză de cafea. Meanwhile... se făcuse deja ora șase și mai aveam de coborât o droaie. Dar ma gândeam pe cei vreo șase kilometri nu se poate să facem mai mult de două ore. Deci nu e chiar așa grav - cu toate că planul meu cu alergarea și toate cele deja era compromis total - ca să nu mai zic că îmi resimțeam genunchii ca naiba.
Când ieșim din cabană dăm de un indicator spre Aljazev Dom - 4 ore. Da pe dracu!?!? For real??? Dacă scrie 4 ore pe coborâre probabil nu-s proști oamenii.
Deja situația nu se arăta roz - combinată cu ora și oboseala. Eh, concluzia pe unde s-a putut am mers la pas alert / alergat. Între timp se lăsase o ceață și mai urâtă și îmi doream să coborâm cât mai repede pentru a evita probleme de orientare sau să ne prindă noaptea în traseu.
Bine, chiar și așa, am făcut un pic de pauză pentru o altă familie de Ibex cu care ne-am întâlnit chiar pe potecă. Puiuții super drăgălași s-au apropiat extraordinar de mult.
Ei și de aici ține-te bine. O coborâre din aia semi scârboasă pe grohotiș, pietre și zăpadă.
O ultimă fărâmă de noroc ne-a surprins chiar înainte de cea mai dificilă parte a coborârii căci printre noroi am zărit Cabana Kredarica și Triglavul pe apus. Minunat!
După asta a urmat o secțiune unde am mers cu ditamai morcovu' căci am făcut o traversare foarte abruptă de pe o parte a văii pe alta pe o limbă de zăpadă. Secțiunea era cu lanțuri însă lanțurile erau sub zăpadă. Mi-a tremurat un pic fundul dar am trecut. Therefore, no pictures here.
De aici în scurt timp am ajuns în pădure de unde a urmat potecă până înapoi la cabană. Am ajuns totuși în trei ore în loc de patru însă atât de rupți de oboseală încât am avut discuții serioase dacă să mai mânânc și să fac duș sau nu în seara aceea. Am ales să fac duș în detrimentul mâncării (and that is serious!).
Note to self ... nu subestima un traseu în Triglav (defapt în general).
Other than that, we had a day to remember! O aniversare minunată, un traseu pe cinste și o poveste cu happy end.
Detalii Traseu
Durată: 8-9 h (11 h cu tot cu pauze)
Distanță: 15 km
Diferență de nivel: +/- 1600 m
Traseu marcat
Hiking de o Zi Slovenia: Traseul (Aniversar) Aljazev Dom - Varful Kriz
Reviewed by Karina Isar
on
duminică, februarie 03, 2019
Rating:
Reviewed by Karina Isar
on
duminică, februarie 03, 2019
Rating:
Niciun comentariu: