Muntenegru: Un hop la un pas de Kucki Kom!



Cu bune, cu rele experienţa mea în traseul spre Kucki Kom - vârful cu nume hazliu din Muntenegru. Surprizele din traseu s-au arătat când binevenite, când dureroase dar drumeţia sigur că nu e ocolită de farmec. 








Unde dormim?



Am plecat de la mare pe căldură și toropeală și am ajuns la munte pe o vreme total opusă. Ne pregăteam să atacăm Kucki Kom a doua zi așa că alesesem să campăm la Etno Stavna - chiar de unde începe traseul. Prețul pe camping era de 8 euro / noapte însă nu știam ce ne așteaptă.


Etno Stavna

Ideea e așa, Etno Stavna este un mic complex de bungalows cu papa ecologică și arată grozav, dar la capitolul camping dă cu virgulă - practic nu poți intra cu mașina, nu ai un spațiu propriu-zis destinat corturilor ci te strecori cum poți cu cortul printre bungalows. Not cool. Loc ar fi destul doar că e la mai gata 45 de grade așa că ... nu e. 

Noi am ajuns pe ploaie, ceață și frig așa că nu am avut prea mult de ales și am luat ultima căsuță disponibila pentru 13.8 euro de persoană.

Căsuțele au baie proprie, chicinetă cu sobă pe lemne și câte șase paturi. Totul este foarte rustic și arată drăguț, iar priveliștea este excelentă.






Eko Katun Dom

A doua noapte căsuţele nu mai aveau oricum capacitate de a ne găzdui căci erau 'bookuite' de un grup mare de turişti aşa că am fost nevoiţi să ne mutăm cuibul şi am ales să stăm ceva mai jos pe acelaşi drum pe care am urcat la Eko Katun Dom - o cazare privată la un cuplu de muntenegreni mai mult decât primitori. Probabil o capacitate, estimez de vreo 10  - 15 corturi mici dar noi am avut norocul de a fi singurii cu cortul în noaptea aceea. Preţul a fost de 7.5 euro / noapte pentru două persoane plus un cort. Am avut acces la toaletă, duş cu apă caldă şi rakia!



Traseul și  povestea


Dimineața ne-a trezit cu soare și cer senin, iar ca bonus marea alpină peste sătucele din vale. All set, ready to go, traseul ar trebui să fie unul de 8 ore din sătuc până pe vârf și înapoi.



Urcarea ne duce în prima fază pe coama unui deal de unde vedem vârful deși nu știam 100% că este acela.


De dimineața cu mare ei alpină peste vale ne-am dezlipit greu. Superb, contemplativ,  peisajul cere mai mult dar noi avem traseul înainte.



Prima schimbare de peisaj vine pe o porțiune de grohotiș pe curbă de nivel fără nimic prea complicat. Mergem și ne bucurăm de umbra muntelui pentru că deși este ora 8 dimineața soarele deja arde și nu se anunță o zi prea răcoroasă.



Intrăm de aici pe o potecuță super îngustă și necurățată în pădure, în pofida marcajului fără cusur. Ne cam displace partea asta pentru că e plina de nămol și pietre care alunecă, iar cu micile urcări - coborâri abrupte reușesc să ne câștige antipatia.


Hey there! :)


Răsuflăm ușurați când ieșim în prima căldare și ne uităm uimiți la munții ce par și mai impunători din acest punct.


Pe aici traseul este un deliciu și îți e mai mare dragul să te plimbi. Marcajul este excelent pe vară.



Hop-hop începem apoi să și urcăm printre stânci și grohotișuri, mai abrupt, mai lejer dar din nou fără complaints.

La un moment dat vine dezamăgirea bruscă - dăm de o porțiune ușor surplombată de stânci ce efectiv necesită escaladă pentru un metru jumătate. Problema este că la baza lor avem o pantă de 70 de grade cu pământ și pietricele care alunecau horror. Alex pentru că este clar în avantaj cu cei 1,92 metri pe care ii deține reușește să urce fără prea mare bătaie de cap însă eu am reușit doar cu ajutor din partea lui și cu groază de cum o să cobor asta având în vedere că nu există absolut nici un lanț, cablu sau orice altă susținere decât cea naturală.

Bun, am trecut și de asta, continuăm prin stâncărie pură să urcăm pe vârful năzdrăvan. Din nou marcajul este cât se poate de des și bine plasat.


La un moment dat ajungem din nou la un perete de 2 metri și ceva probabil la 80 de grade cu mici surplombe. Îl urcăm din nou fără siguranțe dar merge bine. Nicăieri nu ești avertizat de traseu iar pe vreme rea nu este de mers.


Dar ce este mai rău de abia acum începe. Suntem poate la 20-30 de metri de vârf și după ce cu greu reușesc să trec pe o porțiune foarte expusă realizez că nu am să pot atinge vârful propriu-zis.


O crestuță îngustă de câțiva centimetrii și o expunere amețitoare stânga-dreapta îmi pun capăt încercărilor de a-mi controla frica așa că din păcate rămân cu rucsacii și Alex dă o fugă singur pentru a marca vârful.





Este prima oară când abandonez un traseu iar faptul că sunt atât de aproape îmi afectează simțitor moralul.

yeah... that was my actual face then ...

Probabil este unul dintre cele mai tehnice vârfuri pe care am ajuns din pricina expunerii și a lipsei totale de orice formă de asigurare.

Munții în sine sunt extrem de arizi spre vârf și plini de grohotișuri foarte abrupte sau bolovănișuri instabile - nu mă așteptam la asta și sunt supărată pe muntenegreni pentru lipsa amenajării traseului și pentru lipsa accesului la informații turistice.




Darrrn I was so close, la 30 m de vârf şi nu am ajuns la el... Asta o sa îmi rămână pe suflet mult timp de acum încolo. Nu vreau să descurajez spunând că traseul este deosebit de greu pentru că nu chiar este dar eu am o mică luptă interioară cu frica de expunere. Alex nu a întâmpinat probleme şi a ajuns ok pe vârf dar este bine de ştiut, dacă ai plan să ajungi pe acolo să iei în considerare treaba asta.

Oricum, chiar şi aşa traseul a meritat, plimbăreala a fost faină şi binevenită cu două zile înainte de a pune punct concediului de vară. 




Detalii Traseu



  • Timp: 8 h cu pauze (traseu efectiv 7 h)
  • Distanță: 14 km
  • Diferență de nivel: +/- 900 m
  • Marcaj: Punct Roşu
  • Surse de apă: Etno Katun Stavna 

















Muntenegru: Un hop la un pas de Kucki Kom! Reviewed by Karina Isar on luni, noiembrie 28, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.