Day 14 - Wonders of Croatia: Rastoke, un preludiu pentru Plitvice

Concediul este aproape gata și mai aveam în plan: răsăritul, o baie în mare, o vizită scurtă la Rastoke iar mâine înainte de drumul spre casă ne oprim la Plitvice … și cam atât pentru concediul nostru de 2014.

Rastoke


Am dat skip răsăritului și băii pentru că s-a stricat și vremea și parcă nu aveam dispoziție de zgribuleală, așa că am pornit încetuț spre zona Plitvice.

Eram nehotărâți dacă să facem astăzi parcul sau mâine dar cum ba picura, ba ieșea soarele am zis că nu riscăm, nu de alta dar eu mai fusesem pe la Plitvice acum vreo 4 ani și am prins o ploaie cum nu am prins niciodată, deci aveam target ca tura asta să îl văd într-o formă mai uscată.

Am ajuns și la un camping minunat de care povestim un pic mai jos, iar după ce ne-am campat am zis hai să dăm noi o fugă până la Rastoke.

Rastoke

Bun, pentru cine nu știe ce este Rastoke, Rastoke este zona centrală și totodată istorică a orășelului Slunj, care se află undeva la 20 km spre N de camping Turist Grabovac respectiv la 30 km de Plitvice National Park.



Cu ceva vreme înainte acesta fusese un orășel al morarilor dar încă se mai pot admira mori de apă ce datează de undeva din sec. XIX - XX. Orașul în sine este probabil mai vechi de sec. XVI.

Datrită faptului că parcul este integrat în circuitul turistic, se poate vizita interiorul acestuia - taxa de intrare este de 23 kn/pers, iar această taxă include și vizitarea morilor plus dacă aveți norocul prindeți și un ghid care să vă și povestească un pic.

Tura aceasta nu am avut norocul de a putea intra întrucât localul era închiriat pentru o nuntă așa că ne-am mulțumit să îl admirăm de afară. 

Pozele care sunt făcute în interior își au originile într-o excursie anterioară aici, dar de dragul documentației, le-am adăugat. 

Tot tura trecută am rămas la o cafea în interiorul parcului la taverna de acolo. Un loc excelent, cu prețuri ușor piperate, îmi aduc aminte, dar cu cafea bună și atmosferă frumoasă. Recomand!


Tura asta am servit cafeaua în orășel tot într-un cadru drăguț.


Rastoke mai este supranumit și The small lakes of Plitvice datorită cascadelor care șerpuiesc în părculețul din inima orășelului și asemănării fenomenului cu cel de la Plitvice. 

Slunj, Croatia

Pentru a ajunge aici, se coboară în dreapta de pe drumul principal, pe o mică străduță înainte de pod. În zonă este parcare cu plată, însă se pot găsi și locuri fără plată, dincolo de podul de lemn din centrul orășelului. 


De menționat, la capitolul ce mai trebuie știut, zona este de asemenea cunoscută și recomandată pentru canoeing, rafting, cicloturism sau plimbări pur și simplu. Iar pentru cei curioși, am înțeles că există și cazări în vechi mori, aș presupune nu foarte ieftine. 

Cazare în Rastoke

PS: pentru pasionații de film, primul Winnetou (cel din '69) a fost filmat parțial aici, la Rastoke.

Unde Dormim?

Ca să revenim și la partea aceasta, am ales să ne cazăm la Camping Turist Grabovac, un camping excelent pe care îl recomand cu toată căldura dacă ajungeți în zonă. 

Tot spațiul acesta este o parcelă ...mică! Vecini? Departe...

Campingul este localizat într-o zonă cu pădure de brazi iar platz-urile de campare sunt parcelate, asta înseamnă că nu este niciodată aglomerat și astfel nu veți avea treabă cu vecinii în nici un fel. 

Locurile sunt în funcție de dimensiune la prețuri diferite, noi am optat pentru un loc de mașină mică plus cort și ne-a costat 29 € / noapte însă asta pentru că am plătit și taxa de înregistrare care se plătește o singură dată. Dacă stați mai multe nopți, costă cam 25 € / noapte / 2 persoane, mașină și cort. Există baie cu apă caldă, iar dușurile nu se plătesc extra. 

Zona de toalete, chiuvete și dușuri
Ce mai este de știut, personalul de la camping este deosebit de amabil, oamenii vorbesc foarte bine engleză iar în politica campingului este că prima dată mergi la recepție, ți se dă o hartă, te plimbi prin camping, îți alegi locul apoi mergi și le spui unde te-ai pus și îți faci actele. 

Cam asta ar fi ultima noapte departe de casă, mâine și ultimul obiectiv și apoi, sadly,  revenim la programul normal. 

Cost info:

Cazare Camping Turist Grabovac: 29 € / noapte - 2 persoane, o mașină, un cort.
Intrare Rastoke: 3,3 € / persoană







Day 14 - Wonders of Croatia: Rastoke, un preludiu pentru Plitvice Reviewed by Karina on vineri, septembrie 26, 2014 Rating: 5

5 comentarii:

  1. Stitti cumva pana la ce ora poate fi vizitat parcul Rastoke?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aş crede ca undeva până când se întunecă pentru că parcul nu este luminat. Pe site-ul lor scria ceva de program de 9-21 în iunie dar nu ştiu dacă este valabil doar pentru iunie sau dacă este actualizată informaţia. Şi încă ceva, în weekend uneori parcul este închis pentru că aparent se pot ţine nunţi sau şedinţe foto. Deci e la noroc!
      :)

      Ștergere
  2. Multumesc. O sa fiu acolo luni, 27 iul 2015.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag, zile cu soare si distractie! :)

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.