Pe Urmele lui Arpad la Ópusztaszer





Cu puțină întârziere vă povestesc cum am petrecut Duminica de Paști anul acesta. Cu toată bucuria celor trei zile libere și cu toate planurile principale și de rezervă, vremea a reușit să le dărâme pe toate. Ce să-i faci, dacă toată iarna nu a avut timp să ningă și să plouă…




Așa că dacă tot nu ni se arăta vre-o ieșire mai serioasă dar nici statul acasă nu era o opțiune ne-am hotărât să plecăm spre Szeged la Ópusztaszer, muzeul lor de istorie, etnografie și parc de patrimoniu. Auzisem de la niște cunoștințe că este foarte frumos și fiind atât de aproape ne-am urcat în mașină și  în două ore am fost acolo.

Pentru a ajunge la muzeu trebuie să intri în Szeged (noi am intrat dinspre Cenad), treci podul peste Tisa, faci dreapta pe Strada Csongradi Sgrt., ții drumul drept, treci primul sat - Sandorfalva și ai ajuns. Parcarea este foarte mare, direct pe câmp și costă 500 HUF pe care e bine să îi aveți în HUF și cash.


Dacă te gândești să îți planifici ziua și te întrebi cam cât timp trebuie să îi aloci muzeului, eu aș spune un minim de cinci ore, este mare și nu te plictisești. Norocul nostru a fost că am mers chiar de Paști și erau o grămadă de actvități, evenimente și multă forfotă. 


Pentru a vizita muzeul ai două tipuri de bilete: cel care include tot și cel care include tot minus panorama. Prima variantă e 3500 HUF iar a doua 2400 HUF. Panorama înseamnă o aripă a muzeului principal care reprezintă o pictură monumentală ce datează din 1896 și înfățișează sub formă panormaică procesul istoric al națiunii maghiare.

Ok, destule informații și detalii organizatorice, acum să trecem la ce vedem acolo. Primul obiectiv: Rotunda - muzeul ce găzduiește colecția principală și permanentă de artefacte și prezintă etapele evoluției istorice de la statutul de popor nomad până la stabilirea în Câmpia Panonică și descălecarea lui Arpad.

Muzeul este foarte bine organizat, plăcut iar plăcuțele descriptive sunt și în engleză deci no worries. Ce mi-a plăcut foarte mult la muzeu a fost o aripă dedicată perioadei de sfârșit de 1800 început de 1900 organizată ca un bulevard care te trece prin toate meseriile, porturile și activitățile stradale specifice.


Muzeul include și parcul etnografic - partea de muzeu în aer liber care se numește Skansen și prezintă arhitectura, uneltele și designul interior caracteristic așezărilor magiare de secol XX. Pe scurt tot ce puteai găsi în țară la vremea respectivă în materie de cum trăia, ce muncea și cum arăta maghiarul de acum câțiva ani.

Mai cunoaștem și jandarmul satului care patrulează zona pe țanțoșul armăsar cu nume de astru: Mercur. Fain cal, fain caracter!

Ce mi-a mai plăcut mie tare mult, poți vedea mori de vânt iar cea mai mare dintre ele este vizitabilă, poți urca până sus!



De la secolul anterior trecem la arhitectură organică în zona Csete Jurtak. Un parc cu niște construcții de lemn în formă cumva apropiată de iurtă și care pe noi ne-au dus așa cu gândul spre Game of Thrones! Construcțiile găzduiesc tot felul de expoziții dintre care cea mai impresionantă pentru mine, aș putea spune, are un segment de 7,5 tone dintr-un trunchi de Secoia Canadian ce a început să elibereze oxigen din anul 200 î.e.n.


De la arhitectură futuristă ne întoarcem în Nomad Park unde facem cunoștință cu yurtele tradiționale, cu meșteșugurile și obiceiurile nomazilor și putem învăța să tragem cu arcul, să aruncăm cu sulița și să folosim buzduganul sau putem urmări spectacole ecveste ale jocurilor strămoșilor maghiarilor.


Nu știu voi, dar eu din copilărie am avut o pasine pentru oameni pe picioroange, și nu am reușit să văd niciodată decât la televizor. Norocul a făcut ca acest an să îi văd aici la muzeu! Nu vorbesc maghiara dar omul acela vorbea cu atâta patos și atât de faini erau încât eram mai încântată decât toți copii de acolo la un loc! Cred că zicea ceva comic sau cel puțin mie așa mi se părea!




Tot la capitolul distracție și activități, poți închiria și mașinuțe de golf cu patru sau șase locuri la un preț de 2500 - 3000 HUF pentru 30 de minute. Mașinuțele sunt „tunate” și arată foarte șic după modelul mașinilor de epocă. Tot ce ai nevoie este de un carnet de conducere, ceea ce mi se pare absolut decent, deși am văzut și copilandri la volan.



Pentru doritori, există și un mic heleșteu unde aș presupune că poți închiria bărcuțe iar dacă după atâta plimbare ți se face foame, nu trebuie să ieși din muzeu, au gulașuri, preparate la grătar și alte bunătățuri chiar în parc sau cum am mai recomandat, dacă tot ești aproape de Szeged pescăria Fehértói întotdeauna este best option!




Vă mai spun că am văzut niște animale care arătau a oi (ceea ce și erau) dar aveau niște coarne întortochiate de capre de munte! Ciudat cum stăteau toate îngrămădite una în alta și nu cred că erau prea fericite de ce se întâmplă pe la muzeu. Le-am făcut poze și le-am cerut aprobarea pentru apariția pe blog, totul a decurs bine!




Iar partea care mi-a plăcut foarte mult a fost că deși era Paștele, în afară de câteva aranjamente cu iepurași nimeni nu se agita pe teme religioase și totul era vesel - un teatru de păpuși cu actorul, sau mai bine zis mănușa principală un drac negru și zglobiu, ceva board game medieval foarte interesant și o atmosferă plăcută peste tot.



Recomand cu mare căldură locul, este excelent pentru orice vârstă!











Pe Urmele lui Arpad la Ópusztaszer Reviewed by Karina on duminică, aprilie 27, 2014 Rating: 5

Un comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.