O Zi, O Bicicleta si O Suta de Kilometri



Pe când eram eu ”ștudentă” și mai studiam și Antropologia, am învățat că există două feluri de a porni o cercetare: fie pornești de la a-ți trasa clar obiectivele și ipotezele urmând ca mai apoi să le confirmi sau infirmi prin studiul de teren, fie începi studiul de teren și mai apoi îți conturezi teoria pe baza cercetărilor empirice.



Să zicem, prin analogie, că așa am ajuns și eu la a atinge un target nestabilit încă: Timișoara - Charlottenburg 100 km într-o Duminică de Martie.

Ca idee de weekend, nu e rea, un pic de mișcare nu strică. Probabil pentru cei antrenați în așa ceva este ca o plimbare de după masă, pentru cei mai puțin antreați, mai cu seamă subsemnata, e un pic de efort mai mare! 

To be honest, pe undeva pe la jumătatea drumului înapoi singurul meu vis în viață dacă eram întrebată era să ajung acasă să dorm! Dar cum asta era singura duminică din an în care trebuia sa merg la lucru de la 6 la 10 seara, nu mi-am permis nici măcar răsplata asta! 

În formație completă: Alex, proaspăt întors pe plaiuri mioritice după două săptămâni de vreme proastă în țări germanice, Andi cu Andra (faină combinație de nume) și Adri cu Radu. 


Echipament: Andi cu Andra corespunzător pregătiți pentru drum lung și pe șosea au încălecat ceva semi cursiere (îmi asum dacă am scris prostii) cu niște cauciucuțuri drepte și subțirele numai bune de mers. Adri cu Radu s-au încadrat ok cu city bikes sau pe acolo, oricum potrivite. Eu cu Alex avem în dotare MTB că vorba aia de ce să nu ai MTB când 90% din timp mergem cu ele în oraș, deci, pe asfalt.

Eh, treaba asta cu diferențele între biciclete, roți și preferințe s-a cam simțit la pedalare, drept urmare am tot rămas în urmă și am transpirat mai mult.

Și acum să mă întorc un pic și la traseu, ruta a fost: Timișoara - Dumbrăvița - Pișchia - Fibiș - Mașloc - Remetea Mică - Charlottenburg, 100 km în 5 ore și 30 de minute de pedalat efectiv. Se poate face și mai lejer dacă nu ești presat de lucru sau vreme neprielnică. 


Noi am pornit cu gândul să luăm prânzul  - picnic în mijlocul celui mai rotund sat din România. Ce are special Charlottenburg sau Șarlota constă în privilegiul de a fi unicul sat din Banat construit în formă circulară. Datează din 1771 și a fost construit de o colonie de 32 de familii imigrate din Sudul Tirolului, Lorena și Baden-Wurttenberg. Localitatea este protejată ca Monument Istoric de către Ministerul Culturii  și Cultelor iar legenda locală cedează proveniența numelui soției unui administrator din zonă.

Localitatea are o structură foarte ordonată și aerisită iar la o privire de ansamblu din văzduh ai spune că este un prototip al viitorului. (Vederea aeriană a fost luată de pe Wikipedia).

Și acum să închei într-o notă ușor comică, după ce am luat prânzul și am stat să ne priască, am luat-o la goană spre casă pentru că vremea începea să se strice. Ca norocu' am prins mai tot drumul vânt din față de parcă oricum numărul de kilometri nu s-ar fi descurcat de minune la oboseala de după!


Și ca să nu ajungem acasă fără să fi făcut un petec de off-road pentru bicicletele noastre (scopul pentru care au fost realizate), ne-am prăfuit un pic și pe un drum de țară preț de câteva poze.


Ah, și să nu uit, highlightul zilei: pe o pantă mai sănătoasă am experimentat cum e să mergi cu 45 km  la oră pe bicicletă! Ok, știu că la Turul Franței asta e viteza medie, dar pentru un noob asta e apogeu! 









O Zi, O Bicicleta si O Suta de Kilometri Reviewed by Karina on luni, martie 24, 2014 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Merci pentru mesajul privat: "Foarte frumos, imi place ce ai scris si ma bucur ca aduci astfe de informatii. Eu nu stiam ca acest sat este in forma rotunda. Succes si cat mai multe iesirii. Pa!"

    Aş presupune că este un apropiat mie pentru că s-a semnat cu numele meu şi adresa mea de mail :)

    Ca informaţie, în formularul de contact de mai jos treceţi numele şi adresa voastră de e-mail ca să vă pot răspunde. Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.