Musala - cel mai inalt varf din Peninsula Balcanica


Și iată cum, total neașteptat, am ajuns pe acoperișul Balcanilor într-o minunată sâmbătă de August.

De când ne-am întors din Slovenia și Croația am început AMR-ul pentru mini concediul de 15 August. Planificasem Piatra Craiului, zonă ce era de mult pe lista noastră și speram să o facem acum. Dar aparent, a rămas încă pe To Do list pentru că vremea  se anunța cât se poate de proastă în munții din România așa că am început să căutăm alte variante.

Inspirația de a merge în Bulgaria a venit prin doi prieteni ce tocmai se întorseseră încântați de experiență și cu recomandări calde. Practic din 5 poze de pe Facebook pe mine m-au convins așa că ne-am pregătit de plecare.


Așadar, zis și făcut, sorții ne-au adus vremea în favoarea noastră iar astfel vineri de dimineață tare am pornit spre vecinii noștri. 

Planul era să ajungem în Borovets (70 km la Sud de Sofia) până în ora 17 pentru că la 17:30 pleca ultima telecabină care te duce din stațiune până la Yastrebets, la cota 2300. De menționat, stațiunea se află cam pe la 1300 m și se poate urca foarte lejer (~ 4 h) și pe jos, pe drum forestier dar noi am preferat să luăm cabina pentru a salva timp. Cu telecabina faci cam 25 de minute și te costă 12 leva de persoană tarif dus-întors până sus la stația finală (grijă, telecabina are și o stație intermediară deci nu coborâți la prima!).

La coborâre găsiți câteva căbănuțe care oferă atât servicii de cazare cât și de restaurant la prețuri decente. Noi însă am continuat spre ceva mai bun.


De la Yastrebets am pornit pe drumul din dreapta ce merge pe curbă de nivel preț de aproximativ o oră de plimbare până la Musala Hut - lângă Musalenski Ezera, unde aveam de gând să înnoptăm. 



Drumul până acolo este absolut lejer și foarte frumos, pitoresc.


Primul lac … dar unde-i lacul? Aaa.... acolo în mijloc se vede o băltuţă.


Al doilea … loc de lac! Ce se întâmplă aici? Or fi lacurile în vacanță!


Și-am ajuns! Ce găsim aici este o cabană mare în construcție, o cabană medie în construcție și una mică funcțională (de la stânga la dreapta - cea din dreapta pe jumătate în poă nu o punem în calcul, pare abandonată). Cabana Musala este la cota 2389 m, oferă cazare și masă. Prețul de cazare am înțeles că este de 15 leva de persoană, o cafea este 2 leva, o bere 4 leva. Prețuri cam ca la noi, puțin poate mai ridicate acolo sus dar, suntem la 2400 m aproape, mi se pare acceptabil. 

Noi am ales să campăm lângă lac (gratis) - și cred că am ales bine! 


Seara am avut parte de un spectacol cu totul deosebit. Am cunoscut un britanic de vreo 60 de ani ce venise cu încă doi tinerei talentați (un francez și un englez) așa că am avut o seară multiculturală cu muzică live, foc de tabără și stele căzătoare. Cel mai înalt concert la care am fost vreo dată! 

Un mic sample de muzică!



Dimineața ne-am trezit pe la 7 pentru că știam că la pe la 9 și ceva cam începe invazia turistică, odată cu deschiderea telecabinei. La 8:30 am plecat în traseu.


Traseul este foarte ușor şi se poate urca lejer cu tot cu făcut poze în 2 ore iar coborârea 1.5 h. 


Se merge pe potecă tot drumul, și nu necesită echipement special. Practic mai mult de o sticlă de apă nu e nevoie, având în vedere și faptul că mai este o cabană la 2700 m și una pe vârf. 


Noi am pornit urcarea prin partea dreaptă a lacului (cum stai cu spatele la cabană) pe marcaj bandă roșie. 
Eram foarte entuziasmată, vremea era excelentă (anunțaseră senin pe dimineață și furtună după prânz) iar eu urma să ating cel mai înalt vârf din întreaga Peninsulă Balcanică!


Până la vârf, trecem pe lângă primul lac, mic și verde iar când urcăm ne dăm seama că aproape în paralel cu lacul unde campasem noi mai erau două lacuri mai micuțe, puțin mai sus! 

Nu am găsit nicăieri numele lacurilor așa că am să mă raportez la ele cu: primul lac din traseu.


Apoi cele două lacuri de lângă Musalenski Ezera.


Mai departe, urcă pe o potecă foarte moale și comodă la mers spre următorul lac! Ăsta e și mai frumos! Ce culoare! Iar în față avem urcarea spre vârful Musala.


De jos se vede Refugiul Everest 2700 m - o piramidă albastră.  Ajungem și la refugiu, facem două poze cu lacul și continuăm urcarea, nu vrem aglomerație pe vârf.


Lacul se numește Ledeno Ezero, în traducere și adaptare, lacul înghețat pentru că pe mai toată durata anului este…. înghețat, evident! Cred și eu că la 2700 de metri are motive! De jos, lacul e draguț însă adevărata frumusețe și-o dezvăluie atunci când îl privești de deasupra pentru a-i putea surprinde culoarea turquoise ce și-o capătă din reflexia cerului.


De aici mai trei hopuri și suntem pe vârf.

Și cum urcăm noi, iarăși dăm de surprize: deasupra celui de-al cincilea lac mai apare unul, tot așa care de sus pare a fi la același nivel.


Culoarea lor este minunată iar panorama de neuitat.


Aici am făcut pauză căci e rost de ședință foto! Nu vezi așa ceva în fiecare zi!


De menționat, sunt două variante de a ajunge pe vârf pe aici: traseul de vară, marcat cu Bandă Roșie ce te duce pe potecă și traseul de iarnă cel pe lângă stâlpi. Evident, recomandarea este să le urmați pe cele potrivite fiecărui anotimp.


Și după două ore de urcare am ajuns la vârf!!!


Pot spune cu mâna pe inimă că cel mai înalt vârf al meu de până acum a fost și cel mai ușor dar frumos, nu am ce spune!

După ce ne-am pozat cu vârful ne-am oprit la o pauză de ceai cu rom alături de o trupă de 4 compatrioți simpatici pe care i-am cunoscut seara la cabană.


Am povestit oleacă și cu cabanierul - un personaj! Foarte simpatic și pus pe șotii ne-a povestit că liftul cu care își face aprovizionarea la cabană are tendința să fie foarte emotional - lucrează numai când are el chef.

Încă o poză de grup cu vârful, și facem cale întoarsă pentru că deja începeau să apară puhoaiele de turiști.


Întradevăr, pe drum turiștii veneau în șir indian! Treaba cu ajunsul de dimineață pe vârf este clar o recomandare de luat în calcul.


Pe drum, norii au început să se strângă - o fi și prognoza asta exactă!


Am împachetat toate cele, am pornit spre cabină, am mai făcut câteva poze pe drum și am plecat spre următoarea țintă: Vihren, al doilea cel mai înalt vârf al Bulgariei.



Frumos!


Cost Info:
  • Autostradă sârbi (Smederevo - Nis): 5 €
  • Vignetă bulgaria: 5 € / 7 zile (se poate lua din vamă sau de la stațiile de benzină de după vamă)
  • Cazare: 15 leva / persoană / noapte la cabana Musala (se poate sta gratis la cort)
  • Telecabină:  12 leva / persoană dus-întors de la Borovets la Yastrebets
  • Prețuri la cabane: 2 leva o cafea, 2 leva un ceai cu rom, 4 leva o bere, 3 leva o ciorbă
  • Mâncare în Borovets: 3,5 leva supă, 8 leva pizza, 2 leva cafea


Traseu

Timp: 5 h cu pauze (traseu efectiv 3,5 h)
Distanță: 7 km (dus - intors de la Musala Hut)
Diferență de nivel: 500 m de la cabana Musala, sau 1600 m din Borovets
Marcaj: Bandă Roșie
Surse de apă: înainte de cabana Musala este izvor și la toate cele trei cabane se poate cumpăra apă.

*1 leva (BGN) = 0.5 €

MapMyHike

Refugiul Everest 


Musala - cel mai inalt varf din Peninsula Balcanica Reviewed by Karina on joi, octombrie 09, 2014 Rating: 5

2 comentarii:

  1. Interesantă şi f.la fix descrierea.Anul viitor-cu voia lui Dumnezeu-aş dori să urc si eu.Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Paul, mă bucur că ţi-a servit descrierea şi mai ales că ai în plan să ajungi acolo, este într-adevăr foarte frumos şi totuşi un traseu uşor. Îţi urez mult succes!

      Ștergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.