Singing in the Rain pe Creasta Parangului!




Parângul este încă suficient de neexplorat de noi și mai ceva... eu nu am mai fost niciodată pe Transalpina... phiii de când îmi doream! 


Iulie 2017 a venit cu multă, multă căldură peste plaiurile bănățene și cum altă soluție nu e, am plănuit să fugim de acasă în weekenduri. Tura asta s-a nimerit să nu mergem singuri și am avut o companie deosebit de faină: Ioana (să fie oare...câți ani de prietenie...14+?), Cristina cu Andrei (common friends, ne-am cunoscut pe Internet - you just got to love the Internet for this) și Tina care a venit la pachet cu Cristina și Andrei și bine a făcut! :)





Cum Ajungem și Unde Dormim?






După un pic de research și o plimbare virtuală pe Google Maps am concis că exact la pornirea în traseu este o curbă mai generoasă cu locuri de parcare și de pus cortul. Deci este spectacol să poți dormi undeva de unde poți pleca direct în traseu.




Acum, sigur nu vă faceți pretenții de camping și de facilități dar dacă ajungi mai pe seară și pleci dimineața devreme e liniște, pace și un loc excelent de dormit. La noi asta s-a și întâmplat căci am plecat vineri după lucru și am ajuns seara. Am povestit un pic, am stabilit ora de trezire și apoi somn. La 2000 m se doarme excelent!

Ah, apropos la drumul ales - Cheile Jiețului sunt minunate, habar nu aveam că sunt atât de faine însă drumul, drumul este dezastru. Cică zice Ioana că ei se duc acolo la cățărat pe ghează deci se practică și iarna. Hah, interesant, iarna se acoperă gropile cu zăpadă și e mai bun ca vara. Așa o fi!





Traseul și Povestea


Dimineața, entuziasmul, zic, m-a trezit devreme. Entuziasmul și încă ceva - vreo câteva zeci de  insecte zburătoare care imitau perfect albinele și care efectiv nu au găsit alt loc în tot Parângul decât între cortul nostru interior și prelată. Vă imaginați că atunci când am deschis ochii aveam deja urechile ciulite cu groază din cauza zumzetului. Ce făceam dacă erau viespi? Am deschis ușor fermuarul de la plasă numai cât să scot mâna ca să deschid celălalt fermuar, de la prelată, sperând că mai pleacă din ele. Următorul cort nu va fi galben/verde - obviously numai la cortul nostru și al Ioanei era agitația.



  
Lăsând la o parte zumzăitorii, încă nu era mișcare nici la corturi nici pe drum iar soarele de abia își făcea curaj să strălucească pe cerul lipsit cu desăvârșire de nori. Am ieșit încet la poze și la plimbare fără să dau trezirea generală.




În ceva timp au început și oamenii unul câte unul să dea binețe zilei iar după ce am mâncat, am strâns corturile și hai la plimbăreală.




Planul nostru măreț era bine pus la punct. Deși traseul Transalpina - Vârful Parâng - Transalpina este mai mult decât făcubil întro zi am stabilit că e mai pitoresc și mai fain să dormim a doua noapte la Lacul Gâlcescu. Pentru Ioana era prima tură cu cărat de cort în spate și entuziasmul tuturor era bine cotat.




Ce să mai zic de zi... un cer senin, absolut perfect.




Traseul urmează marcajul Bandă Roșie și este unul dintre acelea care alternează constant coborârea cu urcarea. Pe dus, este excelent căci ai momente de respiro - nu îți obosești picioarele și nu este monoton. Mie personal îmi plac traseele de genul, considerând că prefer de 1000 de ori să urc decât să cobor.




Având în vedere că ziua se arăta așa perfectă normal că prima parte a traseului am mers foarte încet, am vorbit vrute și nevrute, am oprit la o tonă de poze și alte cele. Normal, timp aveam.




Nu cred că mă așteptam să îmi placă atât de mult Parângul - ceva la munții ăștia inspiră pace...mai mult decât la alții...sau poate concurează cu Făgărașul...hmmmm.





Și că vine vorba de pace, după ceva vreme încet, încet încep parcă să se întrevadă nori... Oprim pentru o pauză scurtă. Simt că și energia grupului a scăzut un pic, e firesc, avem toate cele de cărat în spate și au trecut ceva ore de când am început plimbarea pe coama munților.




Mai dăm și de oi și de câini, mai stăm...mai mergem. Eu încep să îmi cam fac griji că parcă tot mai negru este cerul. Cum grupul era un pic mai în spate, eu cu Alex am luat-o puțin înainte până pe Vârful Gruiu de unde urma o coborâre prin Șaua Gruiu și apoi urcarea finală spre Parângul Mare. Dar am făcut ochii cât cepele când am văzut în zare un ditamai norul de frutună și un fulger cât toate zilele. Bun, e vremea de făcut cale întoarsă și băgat viteză înapoi să ieșim din creastă.




Am anunțat grupul și am decis să purcedem pe cât de repede se poate înapoi...probabil, cel mai safe, spre mașini.




Drumul înapoi a fost unul cu panică și emoții. Furtuna din spate părea să fi ocolit Parângul Mare dar alte patru sau cinci furtuni erau în jurul nostru și ăsta nu era nicidecum un semn bun. 

Și știți cum e, parcă nu se mai terminau urcările și coborârile ... deja eram obosiți și nemâncați căci sacrificasem pauza de masă în favoarea furtunii. Vorba aceea, mai bine nemâncat decât cu furtuna pe cap. 

Ce Gâlcescu, ce pitoresc....hai, hai, hai repede până mai putem. Îmi părea rău și de oameni că vorba aceea ieșisem pentru prima dată, le-am zis să își care toate calabalâcurile în spate numai ca să le care înapoi fără niciun folos. Eu cu Alex și Ioana am ajuns primii la mașini dar deja începuse să ploua. Am pus corturile repede și ne-am pitit înauntru. Afară începuse să toarne bine și tot stăteam cu urechile ciulite să auzim dacă au ajuns și ceilalți bine. Într-un final, după vreo 30 de minute au ajuns, doar că din păcate i-a prins ploaia zdravăn. 

Nici nu aveam ce face exact, stăteam blocați în cort în timp ce afară bătea vântul și ploaia nu contenea... Cu toate cele și de oboseală am adormit. Tot ce știu este că după vreo oră și ceva m-am trezit cu surprindere să văd lumină și să nu mai aud ploaie. 

Curioasă, am deschis cortul și woooow curcubeu! Nah, asta e bună! Dacă tot era așa, am fost până la Cristina, Andrei și Tina să văd cum sunt. Erau la uscat. La propriu - stăteau zgribuliți în mașină căci pe ei i-a udat sănătos. E și asta o experiență, sper să nu fie ultima ieșire cu noi. :)




Una peste alta, s-a terminat cu bine treaba dar cu emoții mari. Nu știu cum sunt ceilalți dar eu nu mă împac bine cu furtuna la munte. Nu baș e de joacă dar other than that, traseul este excelent! Cu siguranță ne vom întoarce să îl facem din nou dar mă gândesc serios să planificăm din capul locului tură de o zi, light și sper, cu prognoză fără ploaie.




Exceptând faptul că este lung (probabil vreo 24-25 km dus întors până pe vârf) traseul chiar nu este dificil din punct de vedere tehnic. Se merge întotdeauna pe poteci marcate, fără părți expuse iar priveliștea din jur este minunată!









Detalii Traseu


  • Timp: 9 h 38 min cu pauze (9 h traseu efectiv)
  • Distanță:  23 km
  • Diferență de nivel: +/- 1400 m
  • Marcaj: Triunghi Roşu
  • Surse de apă: în căldări, la lacuri

Singing in the Rain pe Creasta Parangului! Reviewed by Karina Isar on marți, noiembrie 21, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.