Day 1&2 - Wonders of Slovenia: Ljubljana





Și-am plecat în concediu! 

Prima oprire, țintă clară: Ljubljana
Motivația: pentru că am ajuns într-o țară pe care nu o mai vizitasem și pentru că ne era în drum, am hotărât ca prima noapte să o petrecem în capitala Sloveniei.

Când am făcut planul de concediu, habar nu aveam ce este de văzut pe aici dar fiind capitală am fost siguri că trebuie să găsim ceva intresant. Și surpriza a fost una frumoasă!




Unde dormim?

După un research amănunțit de cazări, am decis încă de acasă (singura rezervare făcută de acasă) că the winner is Ava Hostel.

De câte ori poți avea ocazia de a fi cazat în cel mai main stream institut de artă al unei țări? Da, Ava Hostel găzduiește studenții Institutului de Artă al Ljubljanei, este chiar în buricul târgului, este accesibil ca preț iar programul recepției este de 24/7. 



Atenție însă, funcționează în regim de hostel doar pe perioada verii când proaspeții artiști sunt în vacanță, de la începutul lui  iulie până la sfârșitul lui septembrie.


Prešeren Square

Ce facem?

Fiind un oraș destul de mic, îl poți cuprinde în mare într-o zi. Noi am ajuns sâmbătă după-amiaza (pe la ora 6) și am plecat duminică după-amiaza și am reușit să vedem aproape tot.

Prešeren Square - piața centrală a Ljubljanei, găzduiește și unul dintre cele mai importante monumente istorice și culturale ale Sloveniei, Franciscan Church of the Annunciation - construită în stil baroc începând cu anul 
1646.

Triple Bridge și Franciscan Church of the Annunciation
Pentru partea centrală, care se străbate foarte lejer la pas ai nevoie de câteva ore. Cum nu sunt amatoare de aglomerație și multă gălăgie, Ljubljana pot spune că a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Nu are deloc feelingul de capitală cu forfotă excesivă dar totuși este un orășel foarte cochet, curat și bine organizat.

Străzi din Ljubljana

Frumusețea Ljubljanei este dată și de faptul că este un oraș pe apă -  de aici derivă bineînțeles o varietate de obiective turistice ca: poduri, plimbare cu vaporașul, rățuște și alte cele.



La capitolul poduri, avem trei mai memorabile, centrale și imposibil de ratat. Primul, Podul Triplu (Triple Bridge) - unde ne-a întâmpinat și domnul castor, un locuitor liniștit al orașului. Podul are o atestare documentară din anul 1280, atunci când era realizat în întregime din lemn. 

Triple Bridge

Al doilea, Podul cu Dragoni (Dragon Bridge), undeva mai înspre periferia zonei centrale, ca pozitionare. Podul a fost numit inițial The Jubilee Bridge of the Emperor Franz Josef I, apoi și-a căpătat numele actual după anul 1919. 

Există și o legendă care spune că Jason, fondatorul Ljubljanei și-a trimis argonauții să omoare un dragon, iar acesta este unul dintre cei de pe pod, care își flutură coada atunci când o virgină traversează podul. Ce e sigur, nu a mișcat nici unul! 

Dragon Bridge

Al treilea, și cel mai interesant sub aspect al consumerismului turistic, este Podul Măcelarului ( Butchers' Bridge) care surprinzător, e plin de…. lacăte, similar cu Pont des Artes din Paris, unde poți să îți agăți pentru vecie propriul lacăt. Dacă ai plecat nepregătit nu e problemă, găsești peste drum souvenir shops de unde poți să îți achiziționezi unul, evident la preț pentru turiști! 

Podul a fost proiectat în anii 1930 însă construcția modernă nu respectă planurile inițiale.

Podul te trece spre piața centrală de alimente a Ljubljanei, o altă atracție destinată cu precădere gurmanzilor.

Butchers Bridge

Next big thing - castelul ce veghează deasupra capitalei slovene. Castelul Ljubljana este vizitabil pentru orice tip de buget - ai varianta de a urca cu funicularul și a vizita castelul cu ghid turistic, varianta de a urca pe jos și a vizita casteulul cu sau fără ghid și varianta pentru buget zero: urci pe jos, cobori pe jos, te plimbi prin curtea interioara, urci în turn, cobori în galeria subterană și ai văzut cam mare parte. Orice variantă e bună atâta timp cât vezi ceva - e frumos și merită atenția.

Cercetările arheologice, au demonstrat că zona unde este amplasat castelul, a avut parte de o locuire continuă începând cu anul 1200 Î.e.n. Prima atestare documentară a castelului este în anul 1112 D.e.n. 


Ljubljana Castle

Ljubljana Castle - Court

Cred că tuturor ne plac parcurile și ideea de a avea petece de verdeață în orașe, dar ce ziceți de o pădure în chiar mijlocul orașului, la nici zece minute de mers pe jos din centru? Parcul Tivoli este o minunată oază de aer curat și liniște în inima capitalei. Excelent!


Tivoli Park

Nici nu are rost să menționez, dar totuși am să o fac, este minunat amenajat, curat și extrem de bine plasat. Imensul parc găzduiește și muzeul de arte grafice.


Graphic Art Museum, Tivoli Park

Pe lângă tot felul de muzee pe care noi nu le-am inclus în planul de vizită, te poți bucura de un oraș cu arhitectură veche, străduțe pline de restaurante cu foarte mult bun gust realizate, terase la tot pasul și magazine cu te miri ce produse alimentare bio, de design interior, cosmetice (Lush!!!)... tot ce îți trece prin minte.



Congress Square, Ljubljana
Iar pentru cei pasionați de plimbări pe bicicletă, orașul are un sistem electronic de închiriere biciclete, prima oră este gratuită iar apoi plătești 1 € pe oră.




În apropiere - Skofja Loka


La plecare am trecut prin Škofja Loka - un vechi sat medieval cu fortificație și clădiri istorice.

Merită măcar o vizită pe fugă, chiar și de jumătate de ceas, câteva poze și un strop de admirație.

Obiectivele sunt localizate în zona centrală deci ușor de atins. Când am ajuns noi, se lucra la pavarea străduțelor deci orășelul era un mic șantier însă cu toate astea, era accesibil și a meritat.

Pe lângă centrul istoric, mai merită văzută și fortificația de pe deal -  ajungi repede și ai nevoie de 15 minute pentru a o străbate.

Am bifat și asta pe listuța noastră de concediu și i-am dat bice spre Bohinj

Ziua trei deschide capitolul cu muntele! De abia aștept!!! 

Skofja Loka


Skofja Loka Castle

Cost Info:

30 € de cuplu - cazare Hostel Ava (în cameră de 3 persoane). Pont: noi am făcut rezervarea pentru cazarea pe www.hostelbookers.com, dacă rezervi direct de pe site-ul hostelului este un pic mai scump.
Intrare Castel Ljubljana: între 6,5 € (tur mic) sau 16 € cu ghid și funicular (preț / persoana). 
Orientativ: o bere costa cam 2, 5 - 3 €, o cafea 2 €, o pizza 8 €.












Drumul spre Ljubljana Castle


Fântână din curtea Castelului Ljubljanei




Tivoli Park


Castelul Ljubljanei


Skofja Loka




Skofja Loka Theater 


Day 1&2 - Wonders of Slovenia: Ljubljana Reviewed by Karina on duminică, august 03, 2014 Rating: 5

4 comentarii:

  1. da oameni nema ? nici 1 bastinas nu se vede in pozele tale, sau i-ai ''sters'' ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihai, nu sunt sigură că înţeleg comentariul tău, sau mai exact ce doreşti să exprimi. Oameni sunt în poze. Că nu sunt mulţi - asta o pot considera de domeniul norocului că nu am prins o zi agitată. Mai mult ce să îţi spun, te încurajez să mergi să îi descoperi tu pe cei care pare-se că "lipsesc" din cadru.

      Ștergere
  2. O nota pentru capiyala Sloveniei de la 1 - 10 ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde foarte mult ce cauti. Pentru mine personal as merge pe un 9 pentru ca este un oras linistit, aproape de munti si plin de good vibe dar daca ai cauta un aer de capitala plin de viata si zumzet... probabil nu va fi in topul preferintelor. Oricum, e de vazut! :)

      Ștergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.