Traseu in Muntii Cernei: A de la Arjana!

Și-am hotărât: mijloc de August pe Arjana! Șapte oameni, două mașini, două plecări din Timișoara, un base camp: Dumbrava, km 13 de la Herculane.



Dimineața am dat trezirea și am pornit spre Dumbrava, unde am dejunat alături de niște compatrioți ”sudiști” cu un nivel de proasta creștere la standard!  



Ne-am consolat totuși cu gândul că următoarele cel mai probabil 40 de ore din viața noastră vor fi departe de ceea ce cu greu am putea denumi formal: civilizație.

Lăsând la o parte detaliile și revenind la subiect, nici unul dintre noi nu făcuse traseul până pe Arjana, deci urma să fie o surpriză. Personal, sunt familiară cu o parte de traseu care este comună cu cea de la semimaratonul Hercules (însă în sens invers).

Am intrat în traseu din apropiere de km 13 Herculane, aprox un km de la Dumbravă. Marcajul se vede de pe șosea, se trece podul peste Cerna iar apoi ții punctul galben până sus.


Prima haltă: Dobraia – cel mai sănătos cătun, asta însemnând undeva la 20 de locuitori, dotați cu școală și biserică iluminată de stâlpi cu panouri solare!



Ca idee, traseul spre Arjana se poate realiza prin două modalități din Dobraia:

1. Din Dobraia spre Poiana Lungă, pe drumul forestier de lângă biserică apoi Arjana via Biliana – traseu de creastă.




2. Din Dobraia se continuă pe lângă biserică, spre școală (unde apare și marcajul) pe punct galben până în șaua Prislop şi apoi Arjana.





Excelent punct de campare este șaua – nu ai nici apă nici umbră însă cu siguranță panorama cel mai probabil te va îmbia să rămâi.



Am ajuns, am pus corturile, ne-am hrănit puțin și i-am dat la pas spre vârf. O parte din noi au căzut victime ale bocancilor noi și au fost nevoiți să admire vârful de jos, cel mai probabil cu părere de rău.

Traseul spre vârf: continuăm pe șa spre pădure, pe o potecă ce urmează să o părăsim spre stânga, în pădure, pentru a ne întâlni cu traseul de creastă dungă roșie.

Deși Arjana are o altitudine de numai 1511 m, panorama și frumusețea vârfului se ridică mult peste așteptări. Auzisem că e frumos, dar pot spune că este într-adevăr minunat.


Până pe vârf ne-am bucurat din plin de zmeură, afine și merișoare – un paradis al fructelor de pădure și cum eram în plin sezon, se pot trage conculuziile ...

Sus spre vârf ne-a uimit întregul peisaj scăldat în lumina caldă a soarelui de apus. Muntele se juca în tonuri arămii iar pe alocuri, tufele de jnepeniș pârjolite de incendiile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte dădeau atmosferei un aer de basm.


Nu ai cum sa nu iubești ce se întâmplă acolo sus!





Focul de tabără nu a lipsit la coborâre, liniștea și cerul înstelat, luna aproape plină și adierea plăcută a unui vânt cald. Chiar am avut din nou un weekend ca la carte!




Ne-am împrietenit și cu un cuțulache de la stână care venise să ne salute și să se gudure pentru ceva gustărele.





A doua zi ne-am trezit de la căldura din cort, am strâns rapid totul și ne-am mutat mai la poalele pădurii să ne luăm micul dejun la umbră.

Mai departe am pornit spre valea Cernei via Prisăcina -  Ineleț.

Pe drum ne-a lovit tehnologia așa că ne-am făcut damblaua cu o ședință foto îndelungată. 



Rezultatul se poate vedea iar pt cei curioși, e vorba de un App – Little Planet.




După o coborâre interminabilă am ajuns și jos și am luat-o spre casă. Fain fu!




De reținut!


Ultima alimentare cu apă, la traseul acesta, este în Dobraia iar mai apoi, a doua zi, la Prisăcina. Sus nu există apă așa că trebuie mers calculat. Se poate sa primiți informații cum că e posibil să fie ceva izvorașe, dar vara, cu siguranță nu!

Traseul are o lungime depeste 30 de km cu o diferență de nivel cumulată sus – jos spre 1300 m. Pornești de la 260 m, urci până la 1511, de campat, în șa pe la 1100 și apoi punctul de coborâre este undeva la 300 m.

Coborârea este mai abrupta spre Ineleț, deci sugestia mea este urcarea prin Dobraia și coborârea pe la Ineleț sau Scărișoara (merita, sa coborâți pe scara de lemn din stânci) – când ai bagaj în spate, cam simți.

De jos, de la Cerna (vis-a-vis de Pensiunea Dumbrava) urci pe o potecă marcată cu Punct Galben şi Punct Roşu (traseul de semimaraton Hercules). După pod ţine stânga chiar dacă nu vei zări imediat punctul galben. 

Enjoy!




Traseu (tură de 2 zile)




Timp: ~ 12 h cu rucsaci și  poate 8 - 10 h fără bagaj și cu antrenament (mers efectiv). 
Distanță: ~  30 km
Diferență de altitudine: +/- 1200 - 1300 m
Marcaj: Bulina Galbena + Banda Rosie
Surse de apă: numai în sate Dobraia, Prisăcina, Ineleț

Există mai multe variante de a face traseul în funcţie de cât timp ai să aloci.

Cum am menţionat şi mai sus, Se poate merge de la Dobraia prin Şaua Prislop sau prin Poiana Lungă pentru traseul de creastă.


Apoi pe coborâre, dacă optaţi pentru circuit puteţi include două variante:


  • Pensiunea Dumbrava - Dobraia - Arjana - Cracu Mare - Pensiunea Dumbrava: pe aici drumul implică 4.5 km de mers pe şosea. 



  • Pensiunea Dumbrava - Dobraia - Arjana - Prisăcina - Cracu Mare - Ineleţ - Pensiunea Dumbrava: partea asta este destul de lunga şi implică aproape 7 km de mers pe şosea. Varianta asta de traseu am strabatut-o noi şi neavând aplicaţie de GPS atunci aş putea doar estima că au fost peste 30 km ca lungime. 



Desigur se mai poate ajunge şi din cealaltă parte a munţilor, dinspre Bogâltin. Parte din traseu o puteţi găsi aici - în traseul spre Vârful Iuţii.









Traseu in Muntii Cernei: A de la Arjana! Reviewed by Karina on miercuri, august 21, 2013 Rating: 5

5 comentarii:

  1. Foarte faina tura! Felicitari pentru toate traseele prezentate,nu e prima data cand ma inspiri in alegerea unui traseu! Este posibil sa fac traseul Motel Dumbrava-Dobraia-Vf Arjana si inapoi,in aceeasi zi,fara campare? Am inteles ca pana in Dobraia se fac cam 2,5 h dar nu stiu cat timp se face pana in varf.Iti amitesti cumva,macar aproximativ? Mersi si carari cu mult soare in continuare!��

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Alina,

    Multumesc pentru cuvintele frumoase, ma bucur nespus pentru inspiratie.

    Cu bagaj light pentru tura de o zi, daca pleci devreme (as opta pentru primavara/inceput de vara cand ziua e mai mare) este fezabil. Pe partea asta este o tura cam spre 30 km dus-intros. Din Dobraia pana spre varf lejer cam tot 2.5 - 3 ore poti sa socotesti usor dar depinde foarte mult si de conditia fizica.

    Ca si alternativa, ai putea sa incerci sa abordezi Arjana in tura de o zi din cealalta parte - dinspre Bogaltin. Se merge pe traseul comun cu cel spre Vlascu pana la un punct apoi cel spre Vlascu continua spre stanga iar cel spre Arjana spre dreapa, dar nu stiu daca ai marcaj. Oricum, pe vreme buna orientarea e ok. Poate te ajuta acest articol - ai si traseul GPS tot aici: http://www.prinlumepringanduri.com/2015/05/valea-cernei-traseu-varful--iutii.html

    Daca mai ai intrebari, let me know.

    Zile cu soare si tie! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieeei! Ce bine! Si eu sunt din Tm,asa ca sa spunem mersi ca avem muntii relativ aproape,chiar daca nu cei mai spectaculosi si inalti din tara.
    Am facut traseul dinspre Bogaltin spre Vf Iutii( foarte pitoresc de altfel,si veeerde) asa ca prefer de data asta Dobraia,pentru ca aici nu am mai ajuns.In zona asta da,de multe ori,dar nu in Dobraia.Mi-e dor de catune.Am fost in Inelet si Scarisoara si sunt ca o poveste.Parca si timpul sta in loc.Asa ca mi-e dor sa ma deconectez.De tot.Multumesc pentru sugestii si raspuns! Ceau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Valea Cernei este o zona foarte speciala si ai ce vedea mereu, asa este. Sigur te va incanta traseul pe partea cu Dobraia, in special zona unde am campat (poza 5 si 6) este asa de peaceful iar Arjana in sine e toata toata faina! :)
      Daca iti mai pot fi de ajutor, cu mare drag!

      Ștergere
  4. Ceau! Acum vreo 2 sapt am vrut sa ajung si eu la Arjana pe traseul prezentat de tine.Atat pe blogul tau,cat si pe al altora am citit ca dupa ce treci Cerna ti marcajul punct galben pana in Dobraia.Dupa ce treci podul peste Cerna (la 13 km Herculane spre Baia de Arama) ai doua opțiuni :stanga sau dreapta.Problema e ca punctul galben e la dreapta si urmandu-l, dupa 3 ore de urcus greu am ajuns la...Inelet!
    Ne-am intalnit cu un cioban care ne-a spus ca de la pod se face stanga spre Dobraia.Dar spre stanga aparea triunghi rosu parca (oricum ceva cu rosu).Am ratat traseul,nu aveam timp sa mai ajungem.
    La întoarcere de curiozitate ne-am dus spre stanga sa vedem daca apare punct galben mai încolo si dupa 10 min a inceput sa apara.Dar nu ai de unde sa sti acest lucru asa ca gresesti si faci dreapta crezând ca mergi la DOBRAIA.
    Imediat dupa pod chiar ar fi fost bun un indicator clar,stânga DOBRAIA si dreapta INELET.Dar in Muntii Cernei nimic nu e sigur,am mai fost si pe alte trasee.
    Apărând punct galben si in dreapta si in stanga (dupa ce mergi 10min) sa inteleg ca e un circuit?

    RăspundețiȘtergere

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2016
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Josh Peterson. Un produs Blogger.