Dolomiti: Via Ferrata Giovanni Lipella (4C)

Via Ferrata Giovanni Lipella este sigur în top 10 când vine vorba de DOLOMITI. Un traseu pentru care ai nevoie de un pic de experiență pe ferrate și poteci alpine dar cu adevărat emblematic și atractiv. Aceasta a fost cireașa de pe "tortul" concediului din Dolomiți 2018 și a meritat din plin! 

Un Traseu de Via Ferrata 4C Reprezentativ pentru Dolomiti

După Via Ferrata Ivano Dibona a urmat o zi de pură lâncezeală – mâncat pizza în Cortina, citit și pierdut timpul. Seara am cunoscut un cuplu foarte simpatic de italieni, am tot povestit de una de alta cu ei și ne-au recomandat Lipella.

Am ezitat un pic pentru că era un 4C iar noi până acuma aveam la activ doar 3B-uri. Mă gândeam dacă oare nu o fi un salt prea îndrăzneț. Am mers la somn pregătiți de o ferrată dar de decis am zis că o alegem de dimineață, cu mintea odihnită. 

Ne-am trezit și am zis WTF hai să vedem ce o fi cu Lipella asta că prea toată lumea o laudă. Am pus totul în mașină și am pornit, am ratat drumul – mulțumită Google – și am ajuns să facem un mic ocol de 30 de minute. Întrun final am ajuns pe în direcția pasului Falzarego, la Rifugio Angelo Dibona 2037 m.

Deși în mod normal se parchează chiar sus în parcarea din fața refugiului noi am văzut mai multe mașini parcate mai jos și am concluzionat că este full parcarea – deci am lăsat și noi mașina mai jos. Cam la aproximativ 1 kilometru sub refugiu. Era și sus loc dar asta este.

Traseul începe chiar din fața refugiului. Se urcă o vreme pe poteca (drumul) 403, sau se poate tăia prin pădure – can’t miss it. Apoi la intersecția semnalizată turistic se face schimbul cu 442. Traseul este foarte bine marcat și nu ai cum să-l ratezi.

Poteca este lejeră, când pe urcare, când pe curbă de nivel, numai bună de încălzire. Învățătură de minte (vezi Ivano Dibona), mi-am luat și bețele de trekking de data asta. Urcarea a fost în ritm susținut dar nu la galop. Păstrăm energia pentru mai încolo căci știu că este o via ferrata lungă. 

Primii trei kilometri sunt approach-ul; adica partea de hiking până ajungi la ferrată (aprox o oră). Potecă, plimbare, mii oameni - normal. Ferrata începe foarte straight forward cu câteva sute bune de metri printrun tunel. Nota bene: fără frontală poți lejer să nici nu te gândești să o abordezi căci este beznă totală. O parte din galerie are trepte metalice iar cealaltă parte rocă udă...needless to say, alunecoasă. Worry not, toată porțiunea este însoțită de cablu. 

Înainte de a părăsi tunelul există vreo două chhiuri cu priveliști de toată frumusețea. 

Odată cu ieșirea din tunel, pășești cumva întro altă lume, pe cealaltă parte a versantului. De aici urmează intersectate secțiuni de ferrată cu poteci alpine. Partea foarte faină este că mereu te poți relaxa, poți depăși sau fi depășit de alți oameni și ai posibilitatea să admiri și mai mult toata splendoarea din jurul tău. 

Traseul, până acum, este ușurel iar peisajul nemaipomenit. Te mai trezesc din visare picături reci de apă ce se preling de pe stânci. 

Undeva după cam două treimi din lungimea ferratei, după vârful Tre Dita 2694 m, ai și o posibilitate de retragere spre Refugiul Camillo Giussani. Teoretic, cam de aici începe partea mai grea a traseului. 

Noi am continuat traseul pe ferrată după o scurtă pauză ...de pozat. Cu energia stăteam bine...ce nu era în grafic era ditamai norul în care eram și care îmbrăca întregul vârf întrun văl lăptos și umed. Nu a chiar ajutat treaba asta pe ultima bucată de via ferrata care a fost mai delicată. Partea de aici e mai tehnică - prize mai subtile, iar cu totul ud părea patinaj artistic.

Urmează bucăți ușor surplombate, mini căscăduțe reci bocnă și mult tras în cablu. Ne-am pompat un pic căci chiar și pe cablu cu toate ude e greu să înaintezi. Cei din urmă 30 de metri au fost destul de plini de adrenalină. Norul coborâse fix acolo, ploua și pe roca perfect șlefuită aveai impresia că urci un tobogan. Știam că dacă nu îi dai susținut te chinui de te ia naiba așa că am mimat cât am putut de bine un soi de spider man în mizerie și am țâșnit pe cablu în sus. 

Când am ajuns la capăt am observat că era un grup de vreo trei nemți ce ne întrebau exasperați dacă se mai continuă ferrata. Spre norocul lor și al nostru asta a fost. 

Astfel de aici fie începi coborârea fie mai poți urca pieptiș prin grohotiș până pe Tofana di Rozes 3225 m. 

Am fi urcat că eram totuși aproape dar grindina măruntă și ploaia ne-a dat de înțeles că e mai inteligent să începem coborârea spre Refugiul Giussani. Alt grohotiș, alt abrupt preț de vreo oră jumate dar când am ajuns la refugiu ne-am bucurat de o cafea și soare. Ca la munte, acum plouă - acum e soare.

Refugiul este foarte cochet și nu ai cum să nu îi calci pragul. Unde mai pui că îmi câștigasem cafeaua după Via Ferrata Giovanni Lipella. Primul meu 4C! 

După lâncezeală a mai urmat o coborâre (aprox 40 min) până la Rifugio Angelo Dibona pe o potecă mulțumitoare: lata și comodă la genunchi. 

Scurt:  Lipella este o via ferrata deosebit de frumoasă. Un loc în care asiști cu fiecare pas la măreția muntelui față de care tu ești doar o particulă, parcă.  Este un loc emblematic din Dolomiți și o amintire pe care o depănăm mereu cu drag. Singurul regret, norul și faptul că nu am urcat și până pe Tofana di Rozes. Poate cu altă ocazie?!

Detalii Tehnice Traseu Giovanni Lipella

Durată: 8.5 h  Distanță: 11.75 km (circuit) Diferență de nivel: +/- 1700 m (hike + vf) Altitudine minimă/maximă: 2000/3000 m Marcaj: poteca nr. 403 + 442 VF: Giovanni Lipella VF Dificultate: 4C sistemul de clasificare Smith and Fletcher Echipament strandard de Via Ferrata necesar Surse de Apă/Mâncare: la refugii Ghid: The Dolomites - James Rushforth Traseu GPS Wikiloc